Copilul ne-a surprins făcând dragoste. Ce facem?

14/06/2018

* Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Bună ziua domnule doctor, am o întrebare pentru dumneavoastră: cu toate că și eu și soțul meu suntem foarte precauți și încercăm să facem dragoste (sex) când este vreunul dintre copii este acasă, săptămâna aceasta am făcut dragoste cu soțul meu și am crezut că băiețelul meu în vârstă de 8 ani doarme în camera lui liniștit. Surpriza a fost că în mijlocul actului sexual m-am trezit că băiatul era în cameră și m-a întrebat: ce faceți acolo? Am început să mă bâlbâi, nu știam ce să-i răspund, soțul însă, a fost mai dur cu el și i-a cerut să plece din cameră și data viitoare să bată la ușă. De atunci au trecut trei zile și mă simt foarte stingherită. Nu pot să mă uit în ochii copilului meu și el, la fel, aproape că nu vorbește cu mine. Nu știm cum să procedăm. Puteți să ne îndrumați, să ne dați un sfat?
Răspuns:
Doamnă dragă, puteți să stați liniștită, foarte mulți părinți au pățit același lucru. Problema începe de la vârstă fragedă a copilului, când noi, în loc să îi spunem adevărul, ori îl mințim ori îl ocolim prin povești care nu erau și nu sunt bune pentru aceste răspunsuri.
În urmă cu ceva timp, copilul știa că el a venit în lume adus cu barza. Nu se vorbea deloc despre relațiile sexuale, despre plăcerile sexuale. Organele sexuale ori erau ascunse ori părinții se comportau cu o liberate exagerată: mergeau goi prin casă, se spălau împreună cu copiii. În jurul vârstei de trei ani, copilul începe să-și creeze curiozitatea față de zonele lui erogene. Pe lângă asta, există o apropiere puternică între băiat și mamă, pe de o parte, și fetiță și tată, de cealaltă parte. Toate apropierile fizice între părinți erau respinse de copil, el se punea în mijlocul părinților și nu le permiteau să se atingă. În acest caz, băiatul accepta sărutul mamei și dorea depărtarea tatălui de mamă.
Mulți dintre copii, prin încurajarea părinților, preferau să doarmă cu părintele iubit. Mama cu băiețelul și tata cu fetița. Explicația era că tata este obosit, vine de la muncă și trebuie să doarmă separat. Mama trebuie să aibă grijă de copilul ei și în timpul nopții. Relațiile sexuale după nașterea copilului, s-au înrăutățit în mod evident. Dacă, înainte de naștere, media era odată sau două ori pe săptămână, după două luni de la naștere, când soția putea să întrețină un act sexual, numărul relațiilor intime s-a redus la o dată sau două ori pe lună. (Unul din motivele înșelării și răcelii în cuplu din punct de vedere intim, începe după nașterea copilului).
Cu cât a crescut copilul, cu atât părinții se fereau de a crea o relație sexuală. Și au ajuns, de multe ori, să întrețină această relație o dată la câteva luni. Tot din cauză că se fereau să nu fie prinși când relaționează sexual și să fie întrebați și văzuți goi.
Bineînțeles că relația sexuală ascunsă în același imobil, când copilul doarme, a fost limitată, pentru că nu se puteau scoate gemete, nu se puteau exprima natural, să se simtă spontan și să ajungă la orgasm. Erau mereu presați de timp, să termine cît mai repede să nu-i prindă copilul și să ajungă măcar bărbatul la satisfacție și să-și lase soția așa.
De aici, pornesc o serie de probleme de cuplu, în direcția comunicării, în comportamentul lor, și mulți dintre ei se separă unul de celălat sau divorțează.
Cel mai natural este să vorbim cu copilul nostru în mod sincer și cinstit despre plăcerea noastră sexuală, despre jocurile între soți și soție în urma cărora a venit el pe lume. Copilul trebuie să știe de respect față de părinți, că ceea ce fac ei nu este o rușine și nu este nici o greșeală. Trebuie să știe că există iubire părintească și există iubire trupească iar ele sunt total diferite. Nu avem voie să amestecăm treburile pentru că micuțul intră în confuzie și se alteaptă că el poate schimba părintele, lucru care îi creează omnipotență puternică.
Totuși, există cazuri excepționale în care simbioza între copil și părinte este prea puternică, caz în care trebuie mers la un psiholog clinician.
Aștept cu mare drag comentariile și sugestiile voastre.

Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

Lasa un comentariu