Un băiețel în vârstă de 2 ani a scăpat în stradă și a fost surprins de o mașină. Accidentul s-a produs chiar de 1 iunie, în comuna Piatra Șoimului. La fel de grav, șoferul care l-a lovit era sub influența alcoolului. „În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 64 de ani, din comuna Piatra Șoimului, conducea un autoturism pe DJ 156D, a surprins și accidentat un minor în vârstă de 2 ani care s-a angajat în traversarea drumului“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv, astfel că el este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului.
Copilul a fost transportat la UPU Piatra Neamț unde a primit îngrijirile medicale necesare pentru traumatismul cranio-cerebral suferit, apoi a fost externat. (C.I.)