Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Neamţ sunt îngrijoraţi de faptul că nici la finalul etapei a doua a repartizării computerizate nu au fost ocupate cele peste 400 de locuri rămase libere la licee pentru clasele a noua şi stau cu ochii pe graniţe. În a doua fază computerizată au fost acceptaţi la licee 21 de copii, dintre care 20 din Neamţ şi unul din judeţul Iaşi, iar pe vocaţional au fost, la fel, 21 de copii, dintre care 10 din afara judeţului.
(00.30)”Această a doua etapă de repartiţie computerizată nu rezolvă problema fundamentală pe care o avem noi în acest moment în judeţul Neamţ, şi anume peste 400 de locuri libere în licee, la clasa a noua”, ne-a declarat inspectorul general şcolar Viorel Stan, din cadrul Inspectoratului Şcolar Neamţ. „Ar mai fi un număr de 200 posibili candidaţi pentru etapa a treia de admitere, şi aici mă refer la cei care au rămas corigenţi şi care vor susţine, în etapa imediat următoare, acest examen de corigenţă. Rămânem, teoretic, cu un deficit de vreo 200 de locuri care, însă, va duce,eventual, la un număr de clase nerealizate. Ceea ce înseamnă, translatând, un număr de norme nerealizate pentru profesori”.
Conducerea ISJ Neamţ aruncă „pisica” în curtea liceelor, în sensul că, după ce va trege linie şi va număra locurile rămase libere în urma admiterii, va vedea clar care dintre directori au făcut un marketing educaţional eficient, astfel încât să-şi realizeze planul de şcolarizare.
Deocamdată, inspectorul general şcolar Stan mai are o speranţă:
(02.00) „Există o speranţă: venirea copiilor starierilor ar putea salva, într-un fel, unităţile şcolare şi normele didiactice aferente. Aceşti elevi, dacă vin, vor intra în cea de-a treia etapă de înscriere computerizată, care va avea loc în septembrie. Trebuie menţionat faptul că, în cazul copiilor care au studiat în străinătate, există o serie de reglementări paralele, care se referă la echivalarea studiilor. Spre exemplu, dacă un copil vine din străinătate pe 20 septembrie, asta nu înseamnă că nu va putea fi înscris în învăţământul obligatoriu din România, chiar dacă el nu a parcurs etapa de evaluare naţională”.
Având în vedere numărul mare de locuri rămase neocupate la licee în acest an, pentru anul şcolar următor vor fi reduceri de norme didactice.
Geanina NICORESCU