O fată și un băiat, ambii în vârstă de 8 ani, au fost răniți pe șosea, după ce au rămas nesupravegheați.
Ambele accidente rutiere s-au produs marți, 3 mai, în ultima zi de vacanță. La ora 15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați despre faptul pe str. Anton Pann a avut loc un accident rutier în urma căruia o fetiță a fost rănită în timp ce traversa o alee din zonă. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce o femeie de 31 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Anton Pann, a surprins și accidentat o minoră de 8 ani care s-a angajat în traversarea străzii la intersecția cu o alee dintre blocuri“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Mai târziu, în jurul orei 17:30, în comuna Dumbrava Roșie un băiețel care se plimba cu bicicleta pe carosabil s-a rănit după ce a ajuns pe o porțiune în pantă și a căzut. Polițiștii au stabilit că minorul s-a dezechilibrat pe drumul în pantă și a căzut pe partea carosabilă, autoaccidentându-se. „În ambele cazuri polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșiri infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a mai spus ofițerul de presă.
Cristina IORDACHE
*Ce spune poliția în astfel de cazuri
Nesupravegherea copilului dumneavoastră atrage, de cele mai multe ori, victimizarea acestuia în accidentele de circulație.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, supravegheați-vă copiii și nu îi lăsați să considere că strada e un loc de joacă.
Atrageți-le atenția asupra următoarelor reguli ce trebuie respectate:
– traversarea străzilor se face numai pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor trecere pentru pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare numai pe culoarea verde;
– înainte de a traversa prin aceste locuri, pietonii se vor asigura atent din ambele părți și vor traversa numai în momentul în care sunt convinși că nu se apropie niciun vehicul;
– în intersecțiile fără marcaj pietonal, semafor sau indicator, traversarea se va efectua numai pe la colțul străzii și numai când prin acel loc nu trece niciun vehicul;
– pe drumurile publice care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stânga a sensului de deplasare și cât mai aproape de marginea acestuia;
– conducerea bicicletelor pe drumurile publice este permisă doar copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani, cu respectarea prevederilor legale în acest sens;
– bicicletele trebuie sa fie echipate cu frână eficace, sonerie, o lumină albă în față precum și o lumină roșie sau dispozitiv reflectorizant în partea din spate;
– este interzisă deplasarea cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice.