Continuă „asediul“ din cer!

21/04/2017

*Va ninge și astăzi, iar în această noapte va fi îngheț la sol *Temperaturile negative vor amplifica prăpădul făcut ieri dimineață la pomii fructiferi, care sub greutatea zăpezii s-au culcat la pământ

Veștile nu sunt tocmai bune dinspre condițiile meteorologice. Conform atenționării de cod portocaliu (care ieri a fost actualizată) și astăzi continuă „asediul“ ninsorilor. Totuși, la amiază, e posibil ca vremea să se potolească, însă nu și din punct de vedere al frigului, fiindcă în această noapte sunt așteptate valori negative, de chiar și minus două grade Celsius. Din această cauză, temperaturile negative vor amplifica prăpădul făcut ieri dimineață la pomii fructiferi, care sub greutatea zăpezii s-au culcat la pământ. Pe lângă acest lucru, mulți copaci s-au rupt și au distrus rețelele de joasă tensiune, lăsând fără curent zeci de localități nemțene.
Conform datelor transmise de ieri după-amiază de ANM, până astăzi, la ora 14, este în vigoare atenționarea cod galben, de precipitații însemnate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă și intensificări ale vântului. În intervalul menționat, în Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55…65 km/h. Conform ANM, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă, în cursul nopții de joi/vineri, îndeosebi în regiunile vestice, iar în noaptea de vineri/sâmbătă în cea mai mare parte a țării.
A doua atenționare de cod portocaliu, este valabilă în Neamț până în această dimineață, la ora 9. Conform meteorologilor, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50…60 l/mp . La începutul intervalului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50…65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.
Ieri după-amiază, la ora 16, la Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț ningea încontinuu, și se înregistra doar un grad Celsius. Pe masivul Ceahlău era ger, respectiv minus 10 grade Celsius și un strat de zăpadă de aproape 30 de centimetri (ieri dimineață, la ora 9). Și acolo ningea tare.

V. ANDRIEȘ

Lasa un comentariu