Consilierii locali dezbat azi bugetul pentru Piatra Neamț, în avanpremieră

20/03/2017

La inițiativa consilierului PMP Marius Ghineț, astăzi, la ora 12:00, consilierii locali de la Piatra Neamț se vor întruni – de astă dată se vrea și un armistițiu politic –, pentru dezbaterea bugetului municipiului Piatra Neamț pe anul 2017. „Marți, se va supune la vot bugetul municipiului Piatra Neamț și, ca în fiecare an, vor fi probabil dezbateri aprinse, iar, în final, se va impune, ca de fiecare dată, voința politică a majorității. De aceea, îi rog pe toți colegii noștri, indiferent de partidul din care fac parte, să accepte să organizăm o ședință informală, de exemplu luni, cu o zi înainte de ședință, în care să dezbatem toate capitolele din bugetul municipiului, pentru ca, atunci când vom ajunge să votăm acest buget, să o facem în cunoștință de cauză și să putem veni fiecare cu amendamente pertinente“, a spus Ghineț.

Deși într-un conflict politic aproape continuu cu majoritatea din Legislativul local, primarul Dragoș Chitic a fost mai mult decât de acord, cu precizarea că întotdeauna el a susținut astfel de întâlniri, ca o intrare în normalitate.

În noul buget sunt prevăzuți, firește, bani pentru funcționarea primăriei, a serviciilor și subunităților acesteia, pentru unele investiții.

De exemplu: amenajarea Casei Căsătoriilor de pe strada Ștefan cel Mare – 225 mii lei, o achiziție de teren pentru un cimitir nou – 100 de mii de lei, o grădiniță și o școală în Cartierul Speranța, extinderea Liceului Spiru Haret, reabilitare a sediului Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“, camere de supraveghere în grădinițe, 7 cabinete medicale în școli, din nou bani pentru Pârtia Cozla, unde se prevede un punct de prim-ajutor și o amenajare de infrastructură turistică, sonorizare la Sala Polivalentă și Spații de Cazare la Stadion, irigați pe Calea Romanului etc.

Vor fi finanțate mult discutatele camere de supraveghere video din oraș; o veste bun pentru locuitorii din Văleni – se extinde rețeaua de gaz metan; reconstrucția ecologică și forestieră a dealului Cârloman, mai multe reabilitări termice.

În același proiect sunt prevăzute realizări de piste pentru bicicliști în Piatra Neamț, mai multe reabilitări termice și, interesant, o reconfigurare a pasajului pietonal Curtea Domnească. Cât din proiect va rămâne în picioare se va vedea după dezbaterea de astăzi a consilierilor, cerută, desigur, în scopul depunerii de amendamente. (M.O.T.)