*Organizatorii își propun încurajarea observării mediului înconjurător și reliefarea valențelor pozitive ale acestuia, prin imagini * Proiectul se va desfășura pe internet, publicul votând fotografia favorită
Până pe data de 30 martie, profesorii nemțeni își pot înscrie școala în Concursul Național „Eco fotografia anului 2017“, ediția a IX-a, proiect național de încurajare a observării mediului înconjurător și de reliefare a valențelor pozitive ale acestuia, prin imagini.
Organizat de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie și Editura Decesfera, proiectul se adresează copiilor, tinerilor, dar și profesorilor din unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal care doresc să participe la programe de educație pentru mediu.
Pentru a participa la competiție, fiecare școală trebuie să desemneze cel puțin un cadru didactic care să coordoneze proiectul, la nivelul unității școlare. Coordonatorul desemnat va populariza proiectul în rândul elevilor, va primi fotografiile celor care doresc să participe, va face oficiile înscrierii școlii în proiect și va trimite documentația de participare către organizatori. Un coordonator trebuie să înscrie în concurs minimum 5 fotografii ale elevilor. Dacă o școală dorește să înscrie în concurs mai multe fotografii, va desemna mai mulți coordonatori.
Proiectul se va desfășura pe internet, fotografiile participante urmând a fi postate la adresa www.evenimenteco.ro., publicul votând fotografia favorită. Pe baza voturilor va fi desemnat premiul de popularitate.
Fotografiile trebuie să fie originale, neprelucrate și să nu fie mai mici de 300 Kb.
Este necesar acceptul părintelui sau al tutorelui legal pentru postarea unor fotografii în care apar minori. Obținerea acceptului revine coordonatorului, iar organizatorii nu-și asumă răspunderea pentru eventuale plângeri. Potrivit regulamentului, fotografiile copiate nu vor fi jurizate. De asemenea, în ceea ce privește votul pentru premiul de popularitate, vor fi descalificate fotografiile pentru care se constată voturi incorecte/fraudate.
Toate imaginile trimise organizatorilor vor conține o scurtă descriere a modului în care a fost realizată fotografia, incluzând data și locul expunerii, precum și tehnica fotografică utilizată. În proiect vor fi acceptate numai imagini care să prezinte aspectul pozitiv al mediului înconjurător, acestea urmând a fi prezentate publicului larg și făcând obiectul unor viitoare proiecte (expoziții, publicații scrise sau online etc.). Membrii juriului vor lua în considerare creativitatea, originalitatea și tehnica fotografică.
Voturile on-line pentru Premiul de Popularitate se vor acorda în perioada 1-31 mai 2017, iar desemnarea câștigătorilor se va face în luna iunie.
Marele premiu, un aparat foto digital
Fotografiile vor fi selectate de către un juriu alcătuit din reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cadre didactice, fotografi profesioniști, jurnaliști, reprezentanți ai Centrului Carpato Danubian de Geoecologie și ai Editurii Decesfera Media.
Tuturor participanților și coordonatorilor li se vor acorda diplome de participare, iar școlile participante vor primi în luna iunie un set cu fotografiile înscrise în proiect, în vederea organizării, la nivelul școlii și al comunității, ediții locale ale competiției.
De asemenea, toate școlile care vor avea cel puțin 100 de fotografii înscrise în concurs vor primi un premiu special.
Elevilor le sunt rezervate următoarele categorii de premii: Premiul I – Marele Premiu și Titlul de Eco fotografia anului – un aparat foto digital; Premiul II – o imprimantă; Premiul III – un album fotografic; Organizatorii vor mai acorda 10 mențiuni constând în produse ale Editurii Decesfera Media și alte materiale, precum și Premiul de popularitate – un premiu surpriză pentru cea mai votată fotografie pe site-ul proiectului.
Detalii privind înscrierea și participarea la competiție pot fi obținute accesând adresa www.decesfera.ro, secțiunea Proiecte.
Irina NASTASIU