Comunicat de presă Primarul Dragoș Chitic cere societății Publiserv să intensifice reparațiile la străzi

17/05/2017

 

Primarul Dragoș Chitic a făcut miercuri o vizită în teren pentru a vedea modul în care se desfășoară programul de reparații și asfaltare a străzilor în această perioadă.

În urma vizitei pe teren primarul Dragoș Chitic a declarat următoarele: ,,Am solicitat societății Publiserv să intensifice lucrările de reparație a străzilor din oraș, o mai bună organizare și suplimentarea echipelor care realizează lucrări de reparații. Astfel, în perioada imediat următoare vor fi patru echipe pentru repararea străzilor din care una se va ocupa de reparațiile capitale. În paralel se execută refacerea marcajelor rutiere și se vor începe amenajările decise de comisia rutieră în zona Școlii nr. 4 de pe B-dul Decebal. Va fi organizată suplimentar o echipă pentru aducerea căminelor de utilități la cota străzii“.

De astăzi va începe turnarea covorului asfaltic pe strada Verii și Molidului, străzi care fac parte din cei 6 km de străzi pietruite propuse pentru modernizare în acest an. De asemenea, au început lucrările în vederea desființării căii ferate de pe strada Bistriței, din apropierea Shopping City, o intervenție solicitată de majoritatea conducătorilor auto.

Primarul Dragoș Chitic a solicitat societății Urban să finalizeze în această săptămână ridicarea crengilor căzute pe domeniul public și suplimentarea echipelor pentru cositul ierbii de pe domeniul public din tot orașul.