Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE Neamț, prin consilierii municipali Cătălin Misăilă, Cristian Tihenea și Adrian Grigoraș, susține demersurile colegilor din PSD de organizare a unei licitații publice în vederea acordării spre administrare a Pieței Centrale din Piatra Neamț.
Piața Centrală este un obiectiv important pentru municipiul Piatra Neamț, iar investiția pentru reconstruirea acesteia a fost realizată prin eforturile comune PSD–ALDE de a atrage bani guvernamentali.
Acest obiectiv nu poate fi atribuit spre administrare directă către SC Urban SA, aflată în insolvență, al cărei management defectuos a dus societatea în situația în care se află.
Considerăm că poziția Primarului municipiului Piatra Neamț, raportată la situația de fapt, nu este în interesul nemțenilor, ci doar al clientelei sale politice.
Biroul de Presă ALDE Neamț