Comunicat de presă. Agenția Națională de Achiziții Publice a validat documentația de licitație pentru Piața Centrală Piatra Neamț

08/08/2017

* Anunțul de concesiune a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP

Documentația de licitație pentru serviciul public de administrare, întreținere și exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare „Sf. Gheorghe“ a fost validată de către Agenția Națională de Achiziții Publice, iar anunțul de concesiune a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP, marți, 8 august, cu numărul 2909/08.08.2017. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 07.09.2017 până la ora 10.

Gestionarea serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a pieței se va delega pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 3 ani, cu aprobarea Consiliului Local. Nivelul redevenței nu va fi mai mic decât un procent minimum de 20% din valoarea tuturor încasărilor.

Piața Centrală ar fi trebuit să fie deschisă încă de acum cinci luni, dar politicienii de la PSD și ALDE au respins de opt ori proiectul care permitea acest lucru. Sper ca procedura de licitație să se deruleze cât mai rapid și fără contestații pentru ca măcar în toamnă să oferim pietrenilor o piață din care să își facă cumpărăturile în mod civilizat.

Piața Centrală «Sf. Gheorghe» a fost reconstruită cu finanțare de la Compania Națională de investiții, iar recepția obiectivului a avut loc în data de 13 martie 2017. Deși au trecut aproape cinci luni de la finalizarea lucrărilor piața stă în continuare închisă deoarece alianța majoritară din Consiliul Local Piatra Neamț s-a împotrivit în mod constant deschiderii pieței și abia în ședința de la sfârșitul lunii iunie s-a aprobat caietul de sarcini și soluția scoaterii la licitație. Surprinzător și de neînțeles este și faptul că Ministerul Dezvoltării nu a semnat și transmis nici până la această dată protocolul de predare-primire a Pieței Centrale“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Lasa un comentariu