Comunicat de presă

07/04/2017

În perioada 06-09 aprilie, Municipiul Piatra Neamț, împreună cu Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului Neamț, participă la târgul de turism al Moldovei – Tourism. Leisure. Hotels. Municipiul Piatra Neamț este prezent în cadrul standului României cu materiale de promovare a obiectivelor turistice, dar și a evenimentelor care se organizează anual. Primul astfel de eveniment este Sărbătoarea Curții Domnești, care se va desfășura în data de 23 aprilie și care a stârnit interesul vizitatorilor, având în vedere și personajul în jurul căruia se desfășoară acțiunea, respectiv domnitorul Ștefan cel Mare.

Târgul s-a bucurat de un număr mare de vizitatori încă din prima zi, iar la deschiderea oficială a participat, ca reprezentant al României, secretarul de stat în Ministerul Turismului Cristina Ionela Tărteață.

Ediția de anul acesta Piatra Fest va avea o acțiune în plus, stabilită chiar în cadrul standului de la acest târg. Este vorba de Expoziția de fotografie //Secvențe, eveniment pe care Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului Prahova îl organizează împreună cu Clubul de Turism si Arte Escamonde Ploiești. Această expoziție stradală va ajunge în majoritatea orașelor importante din țară, prezentând publicului o selecție de imagini documentare și artistice, semnate de fotografi din numeroase țări. Devenind partener la acest eveniment, cele mai reprezentative imagini ale fotografilor din Piatra Neamț vor fi incluse în expoziție.

Lasa un comentariu