Comuna Timişeşti a semnat, ieri, un acord, cu administraţia din comuna Dereneu, Basarabia, în fapt, un protocol de înfrăţire pe elemente privind cultura, tradiţia, economia, schimburi de experienţă etc. Cu această ocazie, ieri, a avut loc o ceremonie religioasă prin care s-a resfinţit monumentul eropilor căzuţi în ce de al doilea război mondial. Pe lângă oficialităţile locale a participat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene: „ Cu mare bucurie am onorat astăzi invitația Consiliului Local și a domnului primar din Timișești la ceremonia prilejuită de resfințirea Monumentului Eroilor căzuți în cele două războaie mondiale și la semnarea acordului de înfrățire cu comuna Dereneu din Republica Moldova. Marele Iorga ne spunea că „neamul este etern prin cultul eroilor”, iar prin astfel de momente ne arătăm prețuirea pentru bunicii și străbunicii noștrii care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi independenţa poporului român. Să preţuim valorile neamului, să le cultivăm cu grijă şi să le punem în practică prin fapte bune, care se cer acum mai mult ca oricând. Veșnică recunoștință eroilor români!”, a spus Arsene, în alocuţiunea sa.
M.O.T.26