*Vânzătorii de la tarabe nu sunt verificați de autoritățile competente, din această cauză marfa dată clienților este „servită“ cu microbii de pe mâini și cu praf „ecologic“, de pe străzile măturate de vânt
Furnicar de oameni în Piața Mare, în zilele premergătoare Paștelui, când gospodinele și nu numai, au pornit în „maratonul“ cumpărăturilor necesare unei mese îmbelșugate, pline cu tot felul de bucate alese, începând cu friptura de miel și terminând cu pasca dulce-aromată și cozonacul cu nucă sau mac. În „prima linie“ erau doamnele, care, pline de energie, verificau de zor listele cu priorități. Dar cum în familie sarcinile se împart, domnii cărau de zor la plasele pline de bunătăți, iar prichindeii vociferau pe lângă părinți, sperând că-i vor îndupleca să le cumpere mai multe dulciuri și alte preferințe culinare, însă cei mari păreau absorbiți de gânduri prin vânzoleala străzilor înguste, ale pieței improvizate. Iar marfă era pe îndestulate, mușterii să fie! La standurile cu verdețuri, precupeții își etalau marfa, sperând că vor avea câți mai mulți clienți dornici să-și umple plasele cu roșii, castraveți și ridichi sau cu legume, necesare unei ciorbe gustoase sau pentru salate, care vor face cu „ochiul“ la oaspeți de pe masa de Paște.
De acolo, am plecat cu pași grăbiți către locul unde comercianții dădeau caș, lapte și miei înfășurați în pungi mari de plastic, care să protejeze marfa de praf și insecte. Chiar și așa, undeva, pe lângă mesele pline cu tot felul de produse, stăteau atârnați zeci de miei, din care se prelungea sângele animalelor sacrificate. Desigur că nu era o priveliște tocmai „europeană“, mai ales că pe sângele căzut își făcuseră apariția și niscaiva muște mari, care bâzâiau de zor nestingherite. O femeie care vindea miei, m-a întrebat dacă nu cumpăr un exemplar mai mare, în jur de 13 kilograme. „Hai, domnule, că ți-l dau ieftin, nu mai mult de 17 lei kilogramul!“. Am refuzat oferta, mai ales că marfa dânsei atârna de niște cârlige exact în bătaia soarelui, unde oamenii o atingeau cu hainele, iar muștele curtau carnea de zor. La câțiva pași mai încolo, la o altă tarabă, doi comercianți vindeau caș proaspăt, lapte și miei ceva mai mici. Am cerut doamnei să-mi dea un kilogram de caș. Însă când am văzut cum a luat brânza, am strâmbat din nas și i-am făcut observație, fiindcă avea mâinile pătate cu sânge și nu folosise mănuși pentru a pune pe cântar bucata de brânză. După „incident“, doamna în cauză a luat o pungă pe care a folosit-o pe post de mănușă și mi-a îndesat în plasă marfa cumpărată. De același „tratament“ am avut parte și la produsele din carne afumată, de la tarabele din hală, unde vânzătoarele nu foloseau mănuși, mai ales că umblau și cu bani, care așa cum se știe sunt plini de microbi. Una peste alta, n-am văzut ca autoritățile desemnate să treacă prin piață pentru a controla felul în care cum comercianții își vând marfa. Totuși, trebuie să precizez că în multe din carmangeriile din piață, vânzătorii respectă normele de igienă, și fac un comerț civilizat.
V. ANDRIEȘ