Colonelul Murariu părăsește Consiliul Județean

31/03/2017

* „Îi mulțumim și îi urăm sănătate!“

Doi noi consilieri județeni au fost, ieri, validați, actualul Legislativ județean având cea mai mare mobilitate pe liste, începând din 2016, mai ales la PSD.

Colonelul Vasile Murariu, care a avut patru mandate de consilier județean, toate din partea PSD, unde este și președinte al Organizației de pensionari, nu mai vine de câteva luni la ședințe, din cauza stării de sănătate. PSD l-a înlocuit târziu, chiar dacă a stat cu un vot în minus la majoritatea ședințelor, într-un gest de eleganță și înțelegere față de seniorul partidului: „Vreau să îi mulțumesc domnului Vasile Murariu în numele meu personal, al colegilor, al Consiliului Județean și a dumneavoastră pentru toată activitatea pe care a avut-o și să-i urmă sănătate“, a spus președintele Ionel Arsene.

Următorul pe lista PSD, Mihai Afloarei, a fost numit în toate comisiile de specialitate în care a activat Vasile Murariu.

Un alt consilieri județean, de data aceasta din partea PMP, a înlocuit-o pe Andreea Coman Alexandrescu, al cărei mandat a încetat de drept, prin demisie. (M.O.T.)

Lasa un comentariu