Membrii Colegiului prefectural s-au întâlnit, marți, 24 mai a.c., în ședința lunară, care a avut pe agendă următoarele teme de discuție: prezentarea de informații privind pesta porcină africană și dermatita nodulară contagioasă a bovinelor; informare cu privire la Planul Național de Control dispus de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind determinarea prevalenței E. Coli verotoxigenă; programe naționale de sănătate curative derulate prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.
„Niciuna din aceste boli – pesta porcină africană și dermatita nodulară contagioasă – nu a ajuns în România, dar pentru că ele sunt prezente în țări vecine, pesta porcină africană în Ucraina și respectiv dermatita nodulară în Bulgaria, am considerat important să primim informații despre ele și despre efectele apariției unor posibile focare, pentru că, chiar dacă bolile nu se transmit la om ele generează pierderi economice însemnate. De altfel, conform prevederilor legale, prin ordin al prefectului este constituit un Centru Local de Combatere a Bolilor, care se activează doar atunci când situația o impune“, a spus prefectul Niculina Dobrilă.
Totodată, directorul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a informat că, în perioada iunie-decembrie a.c., la nivelul județului se va implementa Planul Național de Control dispus de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind determinarea prevalenței E. Coli verotoxigenă. Implementarea Planului constă în prelevarea a 18 probe din tot atâtea obiective alese în baza unei analize de risc, fără o avertizare prealabilă a operatorilor – 6 probe de carne tocată preparată din supermarketuri, 5 probe de carne proaspătă provenită din măcelării/magazine și 7 probe de carne tocată prelevate din carmangerii. Probele vor fi transmise Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, pentru analize.
În ceea ce privește programele naționale de sănătate curative, conform materialului prezentat, prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț se derulează 8 programe: programul național de oncologie, programul național de diabet zaharat, programul național de transplant de organe, țesuturi si celule de origine umana, programul național de tratament pentru boli rare, programul național de tratament al hemofiliei și talasemiei, programul național de boli endocrine, programul național de ortopedie, programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficienta renală cronică.
La finalul întâlnirii prefectul județului a solicitat instituțiilor cu responsabilități în organizarea alegerilor să se implice, conform competențelor, pentru asigurarea unui proces electoral în conformitate cu prevederile legale, fără incidente. Totodată a atenționat șefii serviciilor publice deconcentrate asupra necesității comunicării cu promptitudine a oricărui eveniment, în momentul producerii lui.
Daniela SAVU