Clubul Rodeo Iaşi a cucerit Trofeul „Virgil Bărbuceanu”

16/08/2017

Clubul de echitaţie Rodeo Iaşi a cucerit cea de-a 13-a ediţie a Trofeului „Virgil Bărbuceanu”, competiţie care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute în baza hipică din ştrandul Tineretului. Organizată de Federaţia Ecvestră Română şi Clubul Ecvestru Piatra Neamţ, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, ediţia din acesta an a concursului care l-a evocat pe cel care a pus bazele călăriei şi care a înfiinţat baza hipică din Piatra Neamţ, colonelul Virgil Bărbuceanu, a fost una internaţională, deoarece s-a bucurat de prezenţa unor echipe din Bulgaria şi Ungaria. Iniţial, la Trofeul Virgil Bărbuceanu şi-au anunţat prezenţa şi călăreţii din Franţa şi Spania, însă aceştia au anunţat ulterior că nu mai pot participa din anumite motive. Chiar şi aşa, regalul hipic de la finele săptămânii trecute din ştrandrul Tineretului s-a bucurat de o prezenţă impresionantă, atât din partea sportivilor şi a cailor, dar mai ales a spectatorilor, care au ales ca la final de săptămână să vină şi să vadă pe viu un concurs hipic de o înaltă ţinută. Clubul Rodeo Iaşi a cucerit trofeul pus în joc, „Virgil Bărbuceanu”, pe echipe, după ce perechea formată din Marius Pintilie şi Dana Panaite a reuşit cel mai bun concurs, a obţinut cel mai bun timp şi a avut cele mai puţine puncte de penalizare. Marius Pintilie a concurat cu calul Cantara, nu a avut niciun punct de penalitate, Dana Panaite l-a avut ca partener de concurs pe calul Casparow, a avut 4 puncte de penalizare, însă per total, cei 2 ieşeni au avut cel mai bun concurs, s-au clasat în final pe primul loc şi au intrat în posesia unui premiu de 1500 de lei. Pe locul al doilea s-a clasat perechea formată din Teodora Popescu şi Raul Ilioi, de la cluburile Morisena Timişoara şi CSM Sibiu, care au încheiat proba cu 8 puncte de penalizare. Teodora Popescu a concurat cu Gordon, Raul Ilioi cu Acrobat, iar cei 2 au intrat în posesia unui premiu de 1125 de lei. Tot pe locul al doilea s-a situat şi perechea formată din Aurel Cojocariu, de la Steaua Bucureşti, cu calul Look at Me, şi Tiberiu Cebotaru, de la Equester Iaşi, cu calul Le Petit, care au totalizat la final tot 8 puncte de penalizare, şi au intrat tot în posesia unui premiu de 1125 de lei. Pe poziţia a patra s-a situat perechea formată din Mishel Dimitrova, din Bulgaria, cu calul Filadelfia, şi Călin Nemeş, de la Universitatea Cluj, cu calul Eros, care au avut 12 puncte de penalizare. Un rezultat destul de bun a reuşit şi nemţeanul Claudiu Filip, de la Romsilva Târgu Neamţ, cel care a făcut pereche cu ungurul Akos Gyorfi, şi care s-a situat în final pe locul 5 în concursul pe echipe. Claudiu Filip a concurat cu calul Ogică, iar Akos Gyorfi cu Nadira, iar la final, cei 2 au intrat în posesia unui premiu de 500 de lei.

Tiberiu Cebotaru s-a impus în Finala Campionatului Naţional

Tot în baza hipică din Piatra Neamţ, la finele săptămânii trecute s-au desfăşurat şi întrecerile din cadrul Finalei Campionatului Naţional la sărituri peste obstacole, acolo unde au concurat sportivii la categoriile E, D, C şi B. În acest concurs a triumfat Tiberiu Cebotaru, de la Equester Iaşi, care l-a avut partener pe calul Clouny S, proprietar Diana Melian. Sportivul ieşean a reuşit în final cel mai bun timp, 73 de secunde şi 90 de sutimi, a intrat în posesia unui premiu de 600 de lei, şi l-a devansat în clasament pe Aurel Cojocariu, de la Steaua Bucureşti, care a concurat cu Chessina, şi care a avut un timp mai bun de 73 de secunde şi 11 sutimi. Sportivul de la Steaua a avut însă şi 4 puncte de penalizare, ceea ce a făcut să încheie concursul doar pe locul al doilea şi să primească un premiu de 500 de lei. Pe treapta a treia a podiumului s-a situat Călin Nemeş, de la Universitatea Cluj, cu calul Eros, care a totalizat un timp de 78 de secunde şi 27 de sutimi, a avut 4 puncte de penalizare, şi a câştigat 400 de lei. De altfel, Călin Nemeş s-a clasat şi pe locurile 4 şi 5, însă cu alţi cai, Bucura şi Dorian Rose. Câştigătorii acestei probe au primit premii speciale din partea Consiliului Judeţean Neamţ, sponsorul principal al competiţiei, care a contribuit cu peste 75% din totalul de aproximativ un miliard de lei vechi cât au însemnat cheltuielile de organizare. Vreme a fost una excelentă în toate cele 4 zile de concurs, chiar pe alocuri canicula şi-a arătat colţii, însă organizatorii s-au declarat mulţumiţi de felul în care s-a desfăşurat competiţia. „Felicitări câştigătorilor. Cei care s-au situat pe primele locuri au meritat să fie acolo, dar eu vreau să-i felicit pe toţi participanţii, pentru că toţi au fost la înălţime şi au contribuit din plin la nivelul tehnic ridicat al întrecerii. Au fost 4 zile de concurs excelente şi intense, au fost probe interesante şi echilibrate la toate categoriile de vârstă, iar departajarea s-a făcut la câteva sutimi. Suntem bucuroşi că nu am avut parte de niciun fel de incidente, concursul s-a desfăşurat aşa cum trebuie, şi toţi au plecat mulţumiţi de la noi. Am vorbit cu toţi invitaţii, s-au bucurat de prezenţa în acest week-end la Piatra Neamţ unde s-au simţit foarte bine. Nu am avut niciun fel de probleme nici organizatoric, şi nici financiar, toţi câştigătorii primindu-şi banii cuveniţi. De aceea vreau să mulţumesc în primul rând Consiliului Judeţean Neamţ, sponsorul principal al evenimentului, care ne-a asigurat o sumă consistentă de bani pentru a ne desfăşura activitatea aşa cum trebuie. CJ Neamţ a asigurat toate fondurile de premiere, peste 35 de mii de lei, dar a contribuit financiar şi în ceea ce priveşte cheltuielile de organizare. Vreau de asemenea să mulţumesc şi celorlalţi colaboratori ai noştri, care au fost tot timpul alături de noi şi care ne-au dat asigurări că vor fi şi pe viitor. Cu această a treia mare etapă am încheiat concursurile hipice organizate în 2017 la Piatra Neamţ şi nu putem decât să ne declarăm pe deplin mulţumiţi. Tot ceea ce ne-am propus am reuşit să ducem la bun sfârşit, suntem mândrii de asta, dar succesul l-am reuşit alături de partenerii şi colaboratorii noştri. Mai avem mult de muncă în această toamnă şi iarnă în baza hipică, sperăm să reuşim să facem şi acel manej acoperit, iar dacă vom reuşi şi asta vom fi pe deplin satisfăcuţi şi putem spune că 2017 a fost un an perfect pentru Clubul Ecvestru Piatra Neamţ şi pentru întreg hipismul din judeţul Neamţ”, a declarat Costache Lupu, preşedintele Clubului Ecvestru şi preşedintele competiţiilor hipice de la Piatra Neamţ.

Lasa un comentariu