Cererea pentru subvenţie cât o nuvelă

22/10/2013

viceprimarmicu 014

De miercuri, 23 octombrie, începe campania de depunere a documentelor necesare obţinerii subvenţiei pentru încălzire. Pentru cei care locuiesc la bloc şi folosesc ca şi sursă de încălzire gazul metan cererile vor fi depuse prin Asociaţiile de Proprietari iar cei care locuiesc la case cererile se depun la Direcţia de Asistenţă Socială unde vor depune cererea completată şi cei care folosesc ca sursă de încălzire lemnele sau energia electrică. Noutatea în domeniul acordării acestei subvenţii este dată de faptul că pentru prima dată se acordă acest ajutor şi celor care folosesc pentru încălzire curentul electric. Toţi cei ce se consideră îndreptăţiţi să ceară această subvenţie trebuie să se înarmeze cu multă răbdare deoarece formularul ataşat cererii pentru subvenţie este de dimensiunea unei nuvele, adică de 24 de pagini.

Orice omisiune sau minciună strecurată cu intenţie sau din neatenţie care duce la acordarea pe nedrept a subvenţiei va fi taxată cu amendă de către Primăria Roman. Amenda poate fi în cel mai « fericit » caz de 200 de lei dar poate ajunge şi la 1.000 de lei. Făcând referire la procedurile ce trebuie urmate de către cetăţenii care vor dori să obţină această subvenţie viceprimarul municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu, a declarat : « Ţin să precizez că este vorba de o declaraţie foarte stufoasă, de 24 de pagini. Cine are bunuri în alte localităţi din ţară trebuie să aducă certificat fiscal şi se iau în calcul şi subvenţiile de la APIA. Acele persoane care obţin venituri din închirieri trebuie să prezinte respectivele contracte de închiriere înregistrate la ANAF. ».

Lângă această declaraţie vor fi ataşate la dosarul tip cu şină şi copii după actele de identitate ale celor care locuiesc în respectiva locuinţă, adeverinţa de salariat sau alt act ce dovedeşte venitul obţinut în luna precedentă depunerii cererii (cupon de pensie, cupon şomaj etc) iar cei care nu au niciun venit vor completa o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă acest fapt.

Dan VASILIU