Ce se mai scrie, ce se mai publică, ce se mai citește Cartea de proză: Cronică romanțată a unui sat

03/04/2017

 

În 2015, Ion Timaru, scriitor din Bacău a publicat, sub emblema Editurii „Rovimed Publishers“, o nouă carte intitulată „Podul Ilenei“. Autorul s-a năsut la 17 februarie 1946 în satul Negritești, din Comuna Podoleni, Județul Neamț, într-o familie de țărani săraci, fiind cel mai mare dintre cei patru copii.

După absolvirea Școlii Primare din satul natal (1956), a Școlii de 7 Ani (azi, „Alexandru Podoleanu“) din Podoleni (1959) și a Școlii Medii Mixte Nr. 2 din Piatra Neamț (azi, Colegiul Național „Calistrat Hogaș“), a devenit elev al Școlii Militare Superioare de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană și Radiolocație „Leontin Sălăjan“ (azi, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă“ din Brașov), absolvită cu gradul de locotenent (1967). Este și absolvent al Facultății de Drept, cursuri fără frecvență, a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (1985). Are gradul de comandor aviator în rezervă.

După debutul editorial cu un volum de versuri și proză – „Vârtejul amintirilor“, 2006 și publicarea, la intervale de câte doi ani, a romanelor „Tunet zdrențuit“ (2008) și „Neant purpuriu“ (2010), în 2012, Ion Timaru a publicat, alte două romane: „Culori de Negritești“ și „În numele legii“.

Cartea de acum, „Podul Ilenei“, conține o narațiune fragmentată secvențial cu imagini alăturate ca într-un amplu puzzle menite să aducă sau să readucă în fața cititorului o lume rurală care a străbătut o perioadă cuprinsă între sfârșitul Celui De Al Doilea Război Mondial și primele decenii ale noului secol.

Pentru cititorul mai vârstnic născut la fel ca autorul în anii de început ai instaurării regimului comunist în România, dar și pentru cei născuți după 1989, romanul de acum al lui Ion Timaru este o cronică romanțată a satului Podoleni, atestat printr-un hrisov domnesc din secolul al XV-lea, amplu prezentat de autor, cronică pentru perioada amintită deja, cu toate că aproape toate personajele sunt autentice, fie că e vorba de directorul școlii, de alți profesori și oameni din sat, mulți dintre ei trecuți în veșnicie.

Două sunt personajele principale – Ileana Podoleanu, și Ștefan (Fănică)… – colegi de școală elementară – ale căror destine sunt prezentate până la senectute. În jurul lor sunt prezenți participanți la evenimentele sociale, politice și culturale ale perioadei celor 50 de ani de comunism, personaje de profesii diverse, începând cu cadrele didactice (directorul școlii Nistor, angajat în activitatea de propagandă politică a noului regim, Gheorghe Grama, profesor universitar trimis în învățământul elementar după îndeplinirea „unui stagiu“ la construirea în anii ̛50 a canalului Dunăre – Marea-Neagră, profesorul de matematică Ștefănescu, militar trecut în rezervă, Rarița Mitroi, profesoară de chimie, fiica unui negustor de legume din Piatra Neamț ș.a.) continuând cu secretarul de partid, primarul, preotul Veleșcu, dar și cu alți oameni din sat, toți având rolul de a reconstitui diferite momente din activitatea de colectivizare a agriculturii, precum și de creare a unor mari obiective industriale (Platforma chimică Săvinești, Fabrica de Ciment și Hidrocentrala „V.I. Lenin“ de la Bicaz), către care s-a îndreptat un mare număr de bărbați din mediul rural.

În ciuda faptului că cele două personaje principale sunt create și crescute în spiritul educației comuniste, acestea parcă vor să demonstreze că și în acele condiții vitrege din punct de vedere politic, se puteau realiza oameni cu o pregătire profesională de excepție. Astfel, Ileana Podoleanu devine o chimistă valoroasă care, renunțând la cariera universitară, va deveni pentru toată viața un cadru de nădejde în Combinatul Chimic de la Săvinești, iar Fănică, absolvent al unei școli profesionale, va fi în aceeași întreprindere un sudor cu înaltă calificare.

În cartea sa, Ion Timaru prezintă cu mare obiectivitate și realism, fără patimă, evoluția lumii rurale dintr-o perioadă pe care mulți condeieri au prezentat-o blamând și condamnând tot ce s-a petrecut în acei ani, uitând că tot ceea ce s-a făcut a fost rezultatul activității oamenilor care, indiferent de profesie, au fost mai mult au mai puțin de acord cu politica partidului comunist.

Cartea pe care o comentăm acum și pe care Ion Timaru o consideră „o poveste din lumea mea de altă dată“, este scrisă cu pricepere, cu meșteșug, cu talent de către un bun cunoscător nu numai al evenimentelor narate, ci și al psihologiei oamenilor, în special a celor din mediul rural, totul fiind prezentat într-o limbă literară fără cusur, presărată cu multe ziceri din limbajul „colorat“ al țăranului, cu reflexii ale celor care sunt puși să-i „lămurească“ pentru a se înscrie la „colectiv“ („În mintea tuturor era o aiureală, o speranță alternând cu lehamitea și neîncrederea. Cum o să mergi pe tarla fără să-ți mai pese pe unde e al tău, pe unde a fost al tău? Și va mai fi al tău vreodată?“) și, nu în ultimul rând, cu propriile constatări ale autorului, referitoare la ce s-a întâmplat după 1989 („Ograda a rămas goală. Bate vântul a pustiu în multe locuri, în multe curți, din ce în ce mai multe. Vine în valuri din pustiul Săvineștilor, combinatului, de acolo unde se călcau în picioare altădată la intratul buluc pe nu știu câte porți. Vine și de la sud, de la Buhuși, de la vechea fabrică de postav, vine și de la Bicaz, de la ciment. Vine de peste tot cu trenurile rare și din ce în ce mai goale“.)

Nu în ultimul rând adăugăm la aceste merite ale cărții umorul de care dă dovadă Ion Timaru, uzând de expresii licențioase numai atât cât este necesar pentru caracterizarea reală a personajelor. La acestea mai adăugăm încărcătura metaforică a unor pasaje precum cel în care este relatată aruncarea la groapa unde erau „depozitate“ animalele moarte din comună, a lui Rădeanu, după ce a fost bătut într-o noapte de niște consăteni neidentificați pentru că el avea ca sarcină lămurirea cetățenilor din comună pentru a se înscrie în „ceape“.

De altfel, valoarea acestui nou roman semnat de Ion Timaru o confirmă și acordarea premiului „cartea de proză a anului 2015“ de către Fundația „Georgeta Mircea Cancicov“ din Bacău, la Festivalul-concurs național de creație literară „Avangarda XXII“, Ediția a XVIII-a (29 septembrie-1octombrie 2016).

Prof. Constantin TOMȘA

 

Lasa un comentariu