Ieri a avut loc, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, festivitatea de premiere a elevilor şi a cadrelor didactice care au...
La doar 10 ani, Rareş Cristea Olaru „rade” premiile de la concursurile de hipism “Nu am timp” este una din ...
"Când am intrat în standul municipiului Piatra Neamţ, parcă mi-a mai trecut dorul de casă”. Sunt vorbele pe care le-a...
Au fost dezvelite un basorelief al cărturarului G. T. Kirileanu şi o plăcuţă omagială, amintind de istoricul instituţiei Ieri, la...
Omul şi animalul. Animalul şi omul. Ordinea nu are importanţă într-o echipă în care ambii parteneri sunt de nota 10,...
Spitalul Orășenesc Bicaz a fost redeschis, cu surle și trâmbițe, marți, 11 noiembrie, de toată floarea vestită a PSD Neamț,...
Starea drumurilor din comuna Dămuc a fost şi este prima grijă a primarului Anton Covasan. Preocupare pe care a manifestat-o...
„Când intru în clasă, simt iubirea copiilor în palmă!” Ne propunem, începând cu numărul de faţă, să realizăm portretele unor...
*Plantaţia de la Girov, singura din Moldova Aduşi direct din Tibet, arbuştii goji au prins imediat rădăcini în pământ...
Ediția de toamnă a campaniei Piatra Curată a ajuns la final. Trei asociații de proprietari și trei școli din Piatra...
* Viceprimarul Chitic a supervizat personal desfăşurarea asfaltărilor Vremea frumoasă de afară şi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni a...
* Artiştii au obţinut 7 locuri I, două locuri II şi două locuri III Cei 18 sportivi de la Clubul...
*Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni psihice Pompierii au fost chemaţi, duminică noapte, să intervină la stingerea incendiului izbucnit la casa...
Aproximativ 11 metri cubi de cherestea fără acte au fost depistate de poliţiştii nemţeni în doar câteva ore. Vineri, 31...
Astăzi şi mâine, în Sala Studio a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, ora 19, se joacă recenta premieră "Un spectacol...
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt