Luni, la orele amiezii, în Roman a avut loc un accident spectaculos, soldat cu două victime. Cele trei maşini implicate...
Abia ne-am revenit după intemperiile timpului, şi iată că apar din nou nori de furtună pe cerul Neamţului. Ieri, Administraţia...
Lefterie Comănescu a preluat efectiv de astăzi funcţia de şef al Administraţiei judeţene a Finanţelor Publice Neamţ. El a ajuns...
*Din cauza secetei din ultimii ani, hectare întregi de molid sunt afectate de acest dăunător *În acest caz, doar tăierea...
Dintr-o clipă în alta, la cei 50 de nemţeni care au solicitat paşaport la domiciliu, trebuie să le bată la...
Dr. Alexandru Juncu a fost convins, ieri, de preşedintele CJ, Culiţă Tărâţă, să nu părăsească postul de director medical al...
* Va cânta trupa „Jazz and Beyond”, avându-i ca solişti pe Mircea Tiberian şi invitaţii săi Diseară, de la ora...
*Trei prime pentru plantaţii forestiere Din acest an reintră la finanţare o măsură cu caracter compensatoriu, în domeniul forestier. Este...
*Echipajul de pe autospecială a ajuns la spital Un grav accident în care a fost implicată o ambulanţă a avut...
Astăzi, începând cu ora 10, Sala de Conferinţe Atrium a Hotelului Central Plaza din Piatra Neamţ, va fi gazda lansării...
Luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ au participat recent la un stagiu de pregătire...
*Muzeul satului la Tarcău! Săptâmâna trecută, pe timpul vizitei membrilor Caravanei "Zece proiecte de succes" la Centrul de informare şi...
*Unii patroni au plătit amenzi de 20 de ori mai mari decât marfa fără documente *Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor...
După isprava de miercuri, când timp de o oră, la nivel naţional noua aplicaţie de la buletine se stricase, iată...
*Criză de lucrători la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Piatra Neamţ Din cauza numărului mic de lucrători,...
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt