E greu de crezut că, în ziua de astăzi, un poştaş poate primi un salariu de 2000 de euro. Însă...
Timp de două zile, Legendarul Munte Ceahlău va fi sărbătorit după cum merită, pe măsura semeţiei şi splendorii sale. Programul...
Pe data de 3 august de împlinesc 125 de ani de la moartea Veronicăi Micle, cunoscută drept femeia care i-a...
La doi ani de la ultima modificare a tarifelor practicate la intrarea în ştrandul din Piatra Neamţ, în şedinţa de...
Oficial, de ieri, pe cele 11 fonduri de vânătoare ce aparţin Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ, a...
Ceremonii de avansare în grad la termen au avut loc joi şi vineri, la unităţile de jandarmi şi pompieri. În...
DSP Neamţ: Focarul de la piaţă trebuie asanat * SC URBAN SA a întocmit un plan de anihilare a acestui ...
Începând de sâmbătă, 1 august, creştinii ortodocşi intră într-o perioadă de post ce ţine până pe 15 august, când se...
Răzbunare sau inconştienţă, organele de anchetă vor stabili exact care a fost cauza unui incendiu izbucnit în gospodăria unei familii...
Două dintre suprafeţele de teren care sunt în proprietatea comunităţii locale a municipiului Roman vor fi date în folosinţă gratuită...
*Cele mai multe decese, respectiv 13, au avut loc în Italia *Recent, un nemţean a murit în Italia, zdrobit de...
În cadrul unei acţiuni tematice de control derulate zilele trecute, în magazine alimentare, hipermarketuri şi supermarketuri, pieţe agroalimentare, depozite şi...
Iubitorii de maşini speciale vor putea admira peste 100 de autoturisme tunate la cea de a III-a ediţie a Festivalului...
Pe scena Festivalului Internaţional de Folclor “Ceahlăul”, organizat în perioada 1 - 7 august de Centrul pentru Cultură şi Arte...
* Daniela Olteanu l-a reclamat la Ministerul Justiţiei şi la CSM pe şeful Parchetului Bicaz pentru hărţuire sexuală Procurorii Mihai...
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt