Cătălin Misăilă: Gratuităţi şi burse pentru elevii din Piatra Neamţ

14/10/2017

Consilierul local (ALDE), Cătălin Misăilă, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul ALDE Piatra Neamţ, că va iniţia un proiect de hotărâre de Consiliu Local, prin care elevilor din Piatra Neamţ, Primăria să le asigure transportul gratuit, de la şcoală şi înapoi. O primă motivaţie ar fi sprijinul pe care autorităţile municipale ar trebui să îl acorde învăţământului preuniversitar; o altă cauză, precizează consilierul ALDE, este prevenirea abandonului şcolar „care, vedem, începe să ia proporţii în România. Ar trebui transport gratuit şi pentru deplasarea elevilor la teatru sau alte activităţi culturale, dar şi pentru cele care ţin de şcoală, nu neapărat de programul zilnic, cum ar fi olimpiade, concursuri etc”. O altă iniţiativă este cea privind acordarea de burse elevilor care au obţinut medii între 8,50 şi 10. Deşi această iniţiaivă este deja lege (există o hotărâre de Guvern), Cătălin Misăilă vrea să o treacă şi prin hotărâre de consiliu, pentru a fi sigur că se aplică.

M.O.T.

Lasa un comentariu