Cătălin Dorian Florescu, întâlnire cu cititorii din Neamţ

24/04/2014

scriitor

Toţi nemţenii sunt invitaţi la o întâlnire cu scriitorul de origine română, Cătălin Dorian Florescu. Evenimentul va avea loc luni 28 aprilie, ora 16.00, în Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”. Autorul va oferi „o sesiune de lectură” din cărţile sale, va dialoga cu publicul şi va împărtăşi din experienţa sa europeană. Manifestarea, care va purta genericul „Antologia scriitorilor români contemporani”, este realizată în parteneriat cu Centrul Cultural „George Apostu” din Bacău. Vor prezenta pe autor scriitorii Petru Cimpoeşu, Geo Popa şi Adrian G. Romila.

Născut în anul 1967 la Timişoara, Cătălin Dorian Florescu s-a stabilit din 1982 în Elveţia, la Zurich, după ce a reuşit să plece, cu tot cu familie, din România socialistă. Autor, între altele, a romanelor „Vremea minunilor”, „Maseurul orb”, „Zaira” sau „Jacob se hotărăşte să iubească”, Cătălin Dorian Florescu s-a impus prin stilul său de un „realism magic”, prin poveştile de viaţă care au multe elemente autobiografice.

„Cătălin Dorian Florescu este un exemplu de român, artist de data aceasta, care a reuşit în Europa. Destinul său excepţional se regăseşte în proza sa care are toate calităţile ca să reprezinte cultura română în lume. Ne bucurăm să îl avem la Piatra Neamţ, sperăm ca publicul să guste proza românească şi europeană de ultimă oră”, declară scriitorul Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii G.T.Kirileanu.

 

Andreea FLOREA