Cât timp are voie copilul să se joace zilnic pe calculator și pe Internet, partea a II-a

06/04/2017

* Dr. Miron Itzhak, psiholog clinician principal cu drept de supervizare

În această parte a doua, voi continua descrierea factorilor pe care trebuie să îi considerăm atunci când stabilim limite de acces la calculator si Internet pentru copii.

  1. Ce activități are copilul. Fiecare copil are activități separate, diferite, după terminarea grădiniței și a școlii. Unii au meditații, alții cursuri, program pentru a face lecții și program de somn. Mulți copii ajung acasă și nu au nici un program stabilit din partea lor sau din partea părinților. O mare parte dintre copii, când ajung acasă, primul lucru pe care îl fac este să se ducă sa deschidă calculatorul și să înceapă să se joace. Astfel, copilul lăsat în largul lui nu știe să stabilească limite. Unii dintre părinți, în ciuda faptului că nu sunt alături de ei, își impun punctul lor de vedere și interzic copilului să se uite ori să joace jocuri agresive. Dar atunci când copilul este singur și fără nicio supraveghere, el face invers.

Recomandarea mea este ca programul fiecărui copil să fie stabilit cât mai bine și mai constant. Atunci când copilul vine acasă, să fie supravegheat de un adult, care mai întâi îi pregătește masa. Apoi copilul trebuie să se odihnească, după care să se ocupe de teme, iar în final poate să intre pe Internet și să se joace o perioadă scurtă de 30-40 minute.

  1. Care sunt valorile principale ale familiei sale. Valorile familiei sunt foarte importante, iar copiii trebuie să le știe și să le respecte cu strictețe. Sunt familii care interzic în mod sigur și absolut copilului să intre pe Internet. Nu se procedează corect, întrucât copilul aflat într-un mediu școlar aude și știe că toți colegii lui intră și se joacă pe Internet, iar el este total pus într-o situație care nu-l avantajează.

Și părinții, la rândul lor, trebuie să fie mai flexibili și să facă eforul să înțeleagă și să lase copiii să aibă un acces limitat la Internet, cu toate că valorile lor nu se încadrează la valorile sociale, iar aici mă refer mai ales la familii cu tendințe religioase puternice.

  1. Cum este alcătuită familia. Aici trebuie văzut dacă copilul este singur la părinți sau câți frați are, unde se află el între frați, vârsta lui comparativ cu vârsta fraților, câte calculatoare are familia și care sunt prioritățile familiei. Dacă copilul este singur la părinți, este mult mai ușor pentru el să acceseze Internetul și să aibă un acces mai puțin limitat. Și aici trebuie luat în calcul faptul că, din când în când, părinții folosesc și ei același calculator și Internetul.

Ar fi grozav de stabilit unele reguli legate de accesarea Internetului, pe bază de priorități. Dacă într-o familie unul dintre părinți are nevoie de Internet pentru serviciul lui, este clar că acesta are prioritate. A doua prioritate este legată de învățătură, și anume necesitatea unuia dintre frați să poată culege informații de pe Internet. Timpul de accesare și orele trebuie să fie și ele stabilite clar cum ar fi: cu cât copilul este mai mare, el poate accesa mai târziu și invers, cu cât este mai mic să i se dea voie lui să acceseze mai devreme.

Când nu este stabilită o prioritate, atunci trebuie să se stabilească un program clar între frați, surori și părinți, pentru a nu se crea discriminări sau a se înrăutăți legătura dintre frați, sau dintre copii și părinți. Cu cât stabilirea regulilor în familie este mai clară și mai perseverentă, cu atât lucrurile se desfășoară mai corect și mai bine.

Din păcate, mulți dintre părinți dau vina pe calculator și Internet atunci când copiii lor fac gafe, nu își pregătesc temele și nu își fac datoria. Aceasta este o greșeală mare. Este mult mai ușor să dăm vina pe calculator și Internet și pe copilul nostru, care nu respectă limitele de bună conduită, decât să ne implicăm personal și profesional, să vedem care și unde sunt greutățile și greșelile copilului, de ce tinde el să-și caute alinarea și sprijinul pe calculator și Internet. Dacă ne implicăm mai mult, vă asigur că copilul are să fie mulțumit de ajutorul nostru și bineînțeles are să respecte și regulile impuse de noi. Totodată, trebuie să ne asumăm greșeala că nu am fost atenți și am neglijat un timp mai îndelungat copilul nostru, lăsându-l să facă ce crede el și să primească iubirea și atenția din alte surse cum ar fi calculatorul și Internetul.

Este adevărat că atât copilul nostru, cât și noi, ca oameni maturi, tindem să facem o activitate care ne place foarte mult și care ne dă satisfacții. Așa că, înainte de a acuza pe copiii noștri că umblă prea mult pe Internet și să-i limităm creându-le o frustrare și dezamăgire, mai bine să ne gândim ce și cum trebuie să facem ca părinți, să ne implicăm, să-i ajutăm și să-i sprijinim să poată trece prin diferite perioade și să capete încet-încet încredere și stăpânire de sine, să nu se rezume doar la plăcerile lui existențiale și materialiste izvorâte din Internet, ci să caute să învețe cum să învingă situațiile grele singur. Numai așa vom crea un copil responsabil care se va maturiza.

 

Cu respect,

Dr. Miron Itzhak

Psiholog clinician principal cu drept de supervizare

Director Institut Miron – Cabinet de Psihologie

Str. Mihai Eminescu, Nr.3, Bl. D4, Sc.B, Ap.37, Piatra Neamț

Tel.0233-236146;0724-2252147, 0747627971; E-mail: miron@ambra.ro

Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

Lasa un comentariu