O localnică din satul Stejaru (comuna Ion Creangă) s-a trezit la miezul nopții sub urgia flăcărilor.
Focul ajunsese la acoperiș și femeia, îngrozită, a sunat la 112. În urma apelului înregistrat la ora 1:13, de la Detașamentul de pompieri Roman au ajuns la locul tragediei doisprezece militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD (EPA) și doi pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Ion Creangă. ,,În incendiu au ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 90 mp, bunurile aflate în patru încăperi și s-au deteriorat pereții confecționați din plăci OSB. Proprietara locuinței a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD prezent la locul evenimentului, nefiind transportată la spital“, a declarat sublocotenentul Adrian Gheorghe Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
La finalul misiunii, pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un coș de fum necurățat. (C.I.)