Candidații la șefia CAS Neamț s-au pierdut „pe drum“

14/05/2017

Doar unul dintre cei trei candidați înscriși la concursul organizat pentru șefia Casei de Asigurări de Sănătate Neamț a participat la examenul scris, desfășurat pe 11 mai 2017, dar și acesta s-a descalificat după prima probă.

Nadia Harpă nu a îndeplinit condițiile de participare, Florin Neculăeș a abandonat cursa și a fost declarat absent de la examenul scris, iar Neculai Mihai, rămas în competiție, a înregistrat un rezultat lamentabil la proba scrisă. Cu o prestație submediocră, a obținut 51,50 de puncte, nereușind să treacă de baremul minim impus pentru a putea fi declarat admis în vederea participării la proba interviului. Mihai Neculai figura consilier superior la CAS Neamț în anul 2016, iar Florin Neculaeș a lucrat, de asemenea, la CAS Neamț, ultima sa declarație de avere postată pe site-ul instituției, din postura de șef Birou evidență asigurați, datând din anul 2009.

La concurs nu s-a înscris Marieana Atomulesei, actualul președinte interimar al CAS Neamț. Ea are postul de director economic rezervat și a declarat în repetate rânduri că nu dorește să ocupe funcția de președinte director-general al instituției. A ajuns să ocupe funcția în octombrie 2015, când directorul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a emis un ordin prin care s-au modificat indicatorii de management cu peste 50 la sută. În aceste condiții, tuturor directorilor Caselor Județene de Asigurări de Sănătate le-a încetat contractul de muncă în funcția de director. Marieana Atomulesei a fost numită pe post cu titlu de interimat, până atunci fiind pe funcția de director economic în cadrul instituției.
CNAS a organizat concurs pentru ocuparea posturilor de directori ai caselor județene și anul trecut, dar atunci pentru CAS Neamț nu s-a înscris nici un candidat. Acum, s-a ajuns în același punct, șefia Casei fiind, parcă, blestemată sau… rezervată.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu