Monica Sofron, preşedintele Asociaţiei Umanitare “Codrin-Ocrotiţi copii ce vor rămâne doar copii”, Ambasadorul pe Asistenţă Socială la nivelul judeţului Neamţ pentru anul 2017, a popularizat pe rețelele de socializare o campanie umanitară pentru salvarea unei vieți de copil. Horciu Bogdan Constantin în vârstă de 11 ani și 5 luni are 8 diagnostice, dintre care cel mai sever fiind HTP (hipertensiune pulmonară severă),acesta având nevoie de transplant de plămâni. Se pare că Bogdan așa s-a născut, dar boala i s-a descoperit la vârsta de 6 ani. De atunci părinții merg cu el regulat la Institutul de Cardiologie din cadrul spitalului din Târgu Mureș și la Clinica de Pneumologie din Cluj Napoca. Bogdan a mers și în Viena,la Clinica A.K.H. ,dar pentru că există divergențe între statul român și statul austriac,doctorii au refuzat să vadă pacienți români. Costurile unui transplant pulmonar se ridică imens,fiind de nesuportat pentru părinți, așa că se face apel la bunătatea celor care au posibilități financiare și vor să ajute. Orice donație este binevenită. CONT UMANITAR HORCIU BOGDAN CONSTANTIN: RO61BTRLRONCRT00U0223316 Asociatia umanitara „Codrin – Ocrotiti copiii ce vor rămâne doar copii” CUI 15314206. Pentru detalii și informații îl puteți contact pe tatăl lui Bogdan, la nr de telefon : 0040744579070 – Horciu Ovidiu. Dublul transplant de plămâni și celelalte cheltuieli sunt de aproximativ 200.000 €.
Geanina NICORESCU