Doctor Miron Itzhak, psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Din motive de confidențialitate și de etică profesională, unele detalii ale cazului au fost schimbate.
Un copil a plecat dintre noi și călătorește ca un îngeraș în a 5-a dimensiune. Niciodată, de când am decis să scriu despre cazurile și impresiile mele, nu am avut un sentiment atât de puternic, care aproape m-a dărâmat personal și profesional.
Când am primit telefon de la o fostă pacientă, care m-a rugat să încerc să o ajut pe prietena ei care și-a pierdut singurul copil, am fost calm și nici nu gândeam că lucrurile vor lua o întorsătură puternică. Și într-adevăr a apărut mama. O femeie cu vârsta între 30-40 ani, care a pierdut cel mai mare și cel mai puternic dar pe care Dumnezeu putea să i-l ofere: singurul ei copil.
Încă de la început mama mi-a lăsat impresia că lucrurile sunt extrem de complicate: am simțit că este foarte emoționată de sprijinul primit din partea prietenilor ei (am luat în calcul că este mai important pentru ea exprimarea părților superficiale, exterioare decât abandonul și sentimentele ei profunde). Mama vorbea despre copilul ei, însă o parte din atenția ei se îndrepta spre mine, ca un strigăt de ajutor, spre ce ași fi putut eu simți, cum ași fi reacționat eu, dacă pierdeam ființa cea mai importantă pentru mine: fetița mea. Dar nu puteam să mă gândesc la mine, pentru că povestea mamei era fascinantă.
A vorbit despre un băiețel care a venit cu greu pe lume, care a umplut universul mamei, mai ales ca tatăl băiețelului tocmai dispăruse pentru un timp din viața ei. Vorbea despre un copil foarte inteligent, cuminte, care nu cerea nimic material, dar care își dorea de la ea și de la alții să trăiască într-o lume frumoasă, ideală, într-o lume în care trăiesc îngeri. Poate putem să numim lumea aceasta paradisul. Era un copil idealist, cu așteptări și aspirații foarte mari atât de la el cât și la cei din jur, cu un coeficient de inteligență mare și ușor introvertit. Nu reușea să se adapteze foarte ușor la școală sau să lege relații de prietenie cu colegii lui. Acest băiețel trăia într-o lume efemeră.
De exemplu, în momentul în care a început școala și a intrat în contact cu copii de vârsta lui, a început să aibă dureri de cap inexplicabile. Mama lui a încercat să ia toate măsurile medicale, pentru a depista cauza acestor dureri, dar medicii l-au declarat sănătos clinic. Presupun că aceste dureri de cap aveau cu siguranță o explicație psihologică: copilul pentru prima data a avut contact cu lumea reală, a ieșit din „lumea perfectă“ creată de părinți, unde binele domnește. Totodată, băiețelul era foarte ambițios, inteligent și în același timp sensibil, iar așteptările lui au crescut din ce în ce mai mult odată cu vârsta. În timpul liber, se izola în lumea lui imaginară creată de cărți (cărțile erau prietenii lui cei mai buni).
Am fost foarte uimit, când am descoperit că ultima carte citită (pe care încă nu o terminase) a fost „Călătoria în a-5-a dimensiune“ scrisă de Madeleine Lengle (unde personajul principal este o fetiță care se simte foarte singură, în adevăratul sens al cuvântului și pornește într-o călătorie în căutarea tatălui sau, împreună cu frățiorul ei mai mic și cu prietenul lor. Copiii transced timpul, spațiul și limitele propriilor lor minți; din nou menționez că, din motive de confidențialitate, nu voi preciza asemănările puternice între personajul principal din această carte, Meg, și băiețel).
Cu câteva zile înainte de tragicul eveniment, băiețelul a fost exclus de către colegii de la școală, de la un proiect pe care îl implica și pe el. Copilul a fost devastat zile întregi de această excludere din grup și s-a izolat și mai mult. Părinții au încercat să compenseze această tristețe cu lucruri materiale, dar nu au reușit să schimbe starea de spirit a băiețelului, această explicându-le că răutatea colegilor nu poate fi cumpărată. Marcant este că, cu aproximativ o zi înainte de evenimentul tragic, băiețelul și-a luat familia la o plimbare în parc și au făcut o serie de poze foarte frumoase, numindu-le drept amintire. În ziua evenimentului, copilul a plecat într-o mini-excursie cu tatăl său. Din spusele mamei, în acea zi copilul era vesel, ușor nerăbdător de această plecare. Interesant este locul, unde s-a hotărât să-și ia adio: într-un loc înalt, alb, care seamănă foarte mult cu ceva pur și îngeresc. O oră și jumătate s-au chinuit medicii să-l readucă la viață, dar el a ținut morțiș la ideea că trebuie să-și continue „călătoria“ către un loc mai bun și să caute misterul, care nu a fost descoperit până în acest moment. La autopsie nu s-a găsit nici o problemă medicală, care putea să ducă la decesul copilului.
Când am terminat prima ședință cu mama băiețelului, am fost foarte derutat. Am avut o presimțire că copilul în mod voios, s-a hotărât să plece într-o „călătorie“ lungă, în altă dimensiune. Nu cred că cineva l-a avertizat, că din această „călătorie“ nu va avea posibilitate de a se întoarce. Poate dacă copilul era ancorat în realitate, îi erau arătate atât părțile bune, cât și pe cele rele din lumea în care trăim și că cea mai importantă „călătorie“ din viața noastră este cea de pe Pământ (incluzând aspectele pozitive și negative), poate situația acum era alta, nu mai mergea pe sferele spirituale de dimensiuni înalte.
O parte dintre voi o să rămână total uimiți de bănuielile și de direcția în care voi duce acest caz: nu există în literatura științifică un demers apropiat despre ce explic eu și totuși nu există nici o apropiere de descrierea și definiția sinuciderii cum este văzută la adolescenți, adulți și poate și la o mică parte dintre copii (o criză de personalitate, un motiv temeinic să nu mai dorească să trăiască, o gândire premeditată).
La copii, percepția morții și a sinuciderii este un subiect tabu. Psihologilor le era teama să se ocupe de acest subiect foarte sensibil. În trecut, copiii nu prea aveau acces la înmormântări, nu se vorbea în prezența lor despre moarte, erau ocrotiți de aceste evenimente. În ziua de azi, copiii au acces la foarte multă informație și astfel imaginația lor devine din ce în ce mai bogată. Sunt copii care au fost abuzați psihologic și sexual și au exprimat acest abuz prin desene, subliniind pe culoarea neagră durerea și suferința. Au fost câteva cazuri de copii (foarte puțini) care într-adevăr s-au sinucis premeditat, folosindu-se de mijloace reale, fizice (vezi definiția sinuciderii).
Dar în acest articol eu pun un accent pe altă tipologie de sinucidere. O sinucidere inconștientă, spirituală, unde copiii nu au fost neapărat abuzați sau să fi suferit anumite traume, ci au fost izolați social și cognitiv, copii cu imaginație foarte bogată, copii cu aspirații înalte care nu se potrivesc cu aspirațiile pământești, copii care nu vor în mod neapărat să-și sfârșească călătoria de pe pământ, ci doar să experimenteze o altă dimensiune. Numai că din păcate, singurul lucru pe care ei nu-l conștientizează este faptul că nu există cale de întoarcere din această călătorie. În această lume spirituală în care ei au decis să pășească, ei se simt mai fericiți, dar pentru părinții lor constituie o mare tragedie.
Cu mai mulți ani în urmă, am văzut un film despre un copil autist, care se urca pe acoperiș și stătea la margine ore în șir, fără să-i fie teamă că poate să cadă. Imaginea acestui copil nu-mi iese din cap. Numai că diferența este că, copilul autist are anumite probleme cognitive, iar copilul normal are o imaginație foarte bogată și aspirații spirituale. Sunt și alte moduri de „sinucidere“ la copii, ca de exemplu pierderea cunoștinței în mod brusc (și nu vor să-și revină). Un alt mod este atunci când își pierd cunoștința și refuză ajutorul medicilor, iar atunci când se trezesc și vor să se întoarcă din călătoria lor este prea târziu…
Am scris articolul acesta cu multă emoție și cu grija de a nu răni pe nimeni. Desigur că o parte din voi nu o să accepte ipoteza mea și o să mă contrazică. Sper că va trezi un interes și un semn de alarmă către părinți, care văd semne asemănătoare la copiii lor și să încerce să-i ajute.
Aștept sugestiile și întrebările dumneavoastră.
Cu respect,
Doctor Miron Itzhak, psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu nr. 3, bl. D-4, sc. B, ap. 37
Telefon:0233/236146; 0724/225214; 0747/627971