Câinele polițist Iuc a găsit în pădure o adolescentă de 15 ani

21/03/2017

*Polițiștii și pompierii au răscolit trei ore pădurea spre Dagâța

O adolescentă de 15 ani, care a fugit de lângă mama ei după ce s-au certat, a fost căutată ore întregi de echipele de salvare în pădurea de la limita județului Neamț cu Iași.

Temându-se pentru viața fetei, în urma discuției avute, mama ei a sunat la 112 și a cerut ajutorul poliției, după ce fata a țâșnit de lângă ea și a dispărut în pădurea de la ieșirea din satul Tălpălăi spre Patricheni (comuna Pâncești). Femeia a fugit imediat după ea, dar nu a reușit să o prindă, întunericul se lăsa, așa că a apelat numărul de urgență.

Polițiștii de la Secția Rurală Ion Creangă s-au organizat imediat în echipe de căutare din care au făcut parte și pompierii de la Poienari și Roman, care au scotocit pădurea pe o raza de 3 kilometri, după fata dispărută. Pentru a-și spori șansele și a câștiga timp, polițiștii au apelat la colegii de la Roman care au trimis în misiune câinele de urmă Iuc și conductorul său. Fata a fost găsită în cele din urmă, aproape de casă. „Din momentul în care am fost sesizați, au fost constituite echipe de căutare împreună cu lucrători din cadrul detașamentului ISU Poienari și Roman, fiind efectuate verificări atât pe raza localității Tălpălăi cât și în pădurea dintre comunele Dagâța și Pâncești. În sprijinul polițiștilor a intervenit și câinele de urmă Iuc din dotarea Poliției Roman, alături de conductorul său. După circa trei ore de căutări, minora a fost depistată în apropierea locuinței sale din localitatea Dagâța, fiind preluată și încredințată familiei“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Cazul acesta oferă polițiștilor prilejul de a trage un semnal de alarmă față de blocajele de comunicare dintre părinți și copii, mai ales când aceștia din urmă sunt la vârsta adolescenței și inevitabil apar situații care pot genera derapaje de comportament în cazul adolescenților sau chiar gesturi regretabile. Părinții sunt sfătuiți să facă tot ce pot pentru a preveni evenimente nedorite în care le pot fi implicați copiii:

  • fiți fermi cu copilul dumneavoastră, dar nu agresivi;
  • asigurați în familie un climat afectiv, de bună înțelegere;
  • atunci când observați o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivați-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
  • alegeți comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relația copil-părinți;
  • când situația pare a scăpa de sub control, adresați-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, psiholog, organizații neguvernamentale, asociații de tineret, poliție), care vă pot sfătui și sprijini în rezolvarea problemelor.

Cristina IORDACHE

Lasa un comentariu