Echipa formată din câinele Erik și salvamontistul Ionuț Dumitru Pascu sunt, începând din 11 mai 2017, membri ai echipei Salvamont Neamț. Au dat examene grele, de anduranță, pe care le-au trecut excelent. „Salvatorul montan Pascu Ionuț și câinele Erik s-au alăturat familiei Salvamont Neamț. Să le urăm «Bine ați venit» și mult succes în activitatea de salvare!“, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
Erik este singurul câine salvator din Moldova și unul din cei mai valoroși câini de salvare din România, un mascul din rasa ciobănesc belgian Malinois, acum în vârstă de 5 ani. Este polivalent și are brevet de salvare din avalanșă, obținut după doi ani de pregătire intensă alături de coechipier, dar și specializare pentru căutare și salvare persoane rătăcite și dispăruți accidentați. Este unul dintre puținii câini de salvare din țară atestați pentru avalanșă, activitatea în România fiind inițiată abia în anul 2013.
Importanța unui echipaj uman – canin în cazul unei avalanșe este imensă, întrucât un simplu câine bine antrenat poate săpa până la 10 metri adâncime după victime. Mai mult, în cazul unei căutări într-o zonă unde s-a produs o avalanșă cu victime, un câine de salvare special pregătit – rezistent la frig și cu un extraordinar de bine dezvoltat miros – poate suplini activitatea a peste 10 salvatori montani, iar timpul și șansele de supraviețuire a victimelor aflate în viață crește exponențial, mai spune Raul Papalicef.
În cazul căutărilor unor persoane rătăcite și accidentate, mai ales când acestea nu pot comunica din cauza traumatismelor sau a epuizării avansate, blocate în teren greu accesibil, noaptea sau pe viscol, folosirea câinilor de salvare (utilizați, de altfel, de mult timp și pe scară largă în toată lumea) a avut rezultate excelente.
Ionuț Dumitru Pascu este salvamontist de mai bine de 15 ani și vine de la Vatra Dornei. S-a confruntat, de-a lungul carierei, cu numeroase situații dificile în Munții Călimani din Suceava, care au fost ocazii potrivite pentru a se pregăti tot mai mult. Pe Erik îl are de când acesta avea 4 luni. S-au pregătit împreună timp de trei ani, iar la începutul anului 2016 au primit atestatul din partea echipei de francezi din Savoia și a lui Ion Sănduloiu, șeful Comisiei de Intervenție în Avalanșă a Salvamont România. Ionuț și Erik parcurg zilnic un program dur și complex de antrenament. Erik a mai fost folosit până acum în misiuni de căutare ale pompierilor, dar și în misiuni de căutare-salvare a turiștilor care s-au rătăcit prin Masivul Ceahlău, cu rezultate notabile în competiții naționale și internaționale.
Unități canine specializate pentru operațiuni de salvare în zona montană funcționează la servicii Salvamont din Argeș, Gorj, Bacău, Caraș, Mureș, Harghita.
Cristina IORDACHE