Burse lunare pentru olimpicii internaţional şi profesorii lor

01/11/2017

Proiectul de lege al Guvernului privind acordarea de burse lunare elevilor olimpici internaţional şi pofesorilor care i-au pregătit, a intrat “în linie dreaptă”. Zilele trecute, Camera Deputaţilor a adoptat normativul, zilele trecute, cu 268 voturi „pentru” şi o abţinere.
Proiectul prevede acordarea burselor de merit „olimpic internaţional” elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile I, II, III şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale. Bursele de merit vor fi acordate vreme de un an de la obţinerea dinstincţiei, iar cuantumul lunar al acestora este diferit, în funcţia de premiul obţinut. Elevul care s-a clasat pe locul I va avea o bursă echivalentă cu salariul minim brut pe ţară, locul al II-lea va primi 75% din salariul minim, locul al III-lea – 50%, iar menţiunea – 25%. La rândul lor, profesorii care au îndrumat elevi ce au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale vor primi un premiu al cărui cuntum se stabileşte prin ordin al Ministrului Educaţiei.
Inițiativa legislativă a fost trimisă spre dezbatere şi adoptare Parlamentului în vara acestui an.
Elevii nemţeni au strălucit an de an la olimpiade internaţionale, obţinând distincţii notabile de fiecare dată. Dintre aceştia, amintim pe Sebastian Leontică, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Piatra Neamţ, medaliat cu argint anul acesta la Olimpiada Internaţională de Fizică şi pe Flavia Cristiana Pascal, de la acelaşi colegiu, care și-a câștigat dreptul de a reprezenta România la a XXII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie.
Geanina NICORESCU

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Damian 02/11/2017 la 8:23 - Reply

    De ce numai pt olimpicii internationali?Sunt discipline la care nu se sustin olimpiade internationale…Acei elevi care ne fac cinste judetului si ajung pe podium la faza nationala,dar care nu pot accesa o etapa internationala,pentru ca nu se sustine asa ceva in domeniu,de ce nu ar avea acelasi drept cu ceilalti care au sansa sa li se organizeze competitii internationale.

Lasa un comentariu