Bucătari și hairstyliști pentru Germania și Austria

24/04/2018

*Candidații selectați vor avea posibilitatea de formare și dezvoltare profesională, prin programul „Tigi educational program”
În această perioadă, nemțenii calificați ca hairstyliști au șansa de a se angaja prin rețeau EURES Româna, la un mare salon de frizerie din Austria, aflat în localitatea Kitzbuhel. Persoanele interesate de obținerea acestor joburi trebuie să fie calificate în domeniu și să cunoască limba germană, la nivel mediu. E bine de știut că salariul va fi atractiv. Candidații selectați vor avea posibilitatea de formare și dezvoltare profesională, prin programul „Tigi educational program”. Cazarea va fi gratuită. CV-urile trebuie trimise până la data de 31 iunie 2018.
A doua ofertă EURERS se adresează la 10 persoane din România, calificate în ocupația de bucătar, și care ar vrea să muncească în Germania, pe o leafă destul de generoasă. Joburile se găsesc prin Agenția Federală de Muncă – Serviciile de Plasare Internațională Baden – Wuerttemberg, ca reprezentant al angajatorului german, respectiv Europa Park. Activitatea viitorilor angajați presupune prepararea mâncărurilor din bucătăria internațională și respectarea normelor de igienă și calitate de la locul de muncă. Pentru aceste posturi e nevoie de calificare profesională încheiată și experiență în domeniu, aspect îngrijit, bune maniere, creativitate, flexibilitate și orientare către clienți. Se mai cer bune cunoștințe de limba germană, respectiv nivel B1. Salariul oferit va fi de 2.420 euro brut/lună. Firma acordă sprijin în vederea găsirii unei locuințe. În plus, se mai asigură și cursuri pentru perfecționarea profesională. Contractul de muncă va fi pe o perioadă determinată, pâna la data de 7 ianuarie 2019, cu posibilitate de prelungire.
V. ANDRIEȘ

Lasa un comentariu