Nemţenii cu afecţiuni oncologice nu mai sunt condiţionaţi de biletul de trimitere de la medicul de familie atunci când au nevoie de o consultaţie la doctorul specialist. Această nouă prevedere este cuprinsă în Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS privind pachetul de servicii şi Contractul Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015.
Medicii care îşi desfăşoară activitatea în ambulatoriu integrat al spitalului (Policlinică) pot recomanda internarea în regim de spitalizare de zi sau continuă, prin emiterea în acest sens a unei scrisori medicale, fără a fi necesară eliberarea unui bilet de internare. Astfel, dacă pentru spitalizarea de zi se acordă servicii de chimioterapie nu este necesar bilet de internare. În situaţiile în care medicul apreciază că acest serviciu trebuie acordate în regim de spitalizare continuă nu este necesar bilet de internare. În judeţul Neamţ sunt peste 13.000 de bolnavi cu afecţuni oncologice, cele mai multe fiind localizate la nivelul sânilor, al colonului şi uterin, peste 1000 de pacienţi fiind diagnosticaţi în ultimul an. Din fericire, condiţiile din secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ s-au îmbunătăţit considerabil, recent fiind făcută o reabilitare din temelii a clădirii în care la parter funcţionează ambulatoriul, iar la etaj sunt saloanele pentru bolnavii internaţi.
Geanina NICORESCU