Blocați în case din cauza viiturii, ajutați de o mână de voluntari de la Sens Civic

22/05/2017

*„În timp ce voluntarii munceau, beneficiarii de ajutor social erau la cârciumă“

Sâmbătă, 20 mai, câțiva voluntari ai Asociației Sens Civic au dat o mână de ajutor unor bătrâni din comuna Văleni, ale căror gospodării au fost afectate de viitura de acum o săptămână. Spunem câțiva pentru atâția au și fost: 4 oameni.

Primar Gheorghe Murariu a prezentat situația drept critică, fiind afectate peste 30 de gospodării în care locuiesc bătrâni neajutorați, iar vestea că vor veni voluntarii să ajute la curățarea curților l-a bucurat enorm.

„Am reușit sa ne mobilizam doar voluntarii, deși eram conștienți că este o acțiune pentru al cărei spor ar fi fost necesari zeci sau chiar sute de oameni. S-au remarcat două fete de clasa a X-a și a XI-a, care au muncit la lopata cot la cot cu bărbații. Și, evident, s-a confirmat și proverbul «țara arde și baba se piaptănă», pentru că, în timp ce voluntarii munceau, în acea localitate bătută de soartă beneficiarii de ajutor social erau mai ușor de găsit la cârciumă…“, a precizat Andrei Carabelea, reprezentant Sens Civic, unul dintre cei 4 voluntari prezenți la acțiune.

Tinerii au scos, în mai puțin de 6 ore, peste 8 mc de mâl din curtea lui nea’ Gheorghiță, în vârstă de 80 de ani, captiv în propria curte.  După cum se poate vedea și în fotografii, mâlul îngropase cu totul picioarele băncilor din curte și a mesei, fiind evident că nu se mai putea merge pe acolo. Voluntarii au reușit să facă o cărare, o cale de acces din și spre locuință, până la poartă. Cu lacrimi în ochi le-au mulțumit bătrânii.

“Mulți viteji se anunțau înainte de acțiune și sigur mulți voinici vor zice că ar fi participat. Apelul asociației la acțiune a fost observat de aproximativ 10.000 de persoane, preponderent nemțeni…“, a mai spus Andrei Carabelea.

Geanina NICORESCU