Campania iniţiată de parteneriatul Asociaţia Judeţeană a Părinţilor (AJP) Neamţ - Asociaţia Umanitară "Ursula Honeck" din Piatra Neamţ - Inspectoratul Şcolar al Judeţului (ISJ) Neamţ (prin trei unităţi de învăţămînt la care se depozitează ajutoarele colectate de la pietreni) şi cotidianul Ceahlăul - promotorul campaniei, a dat primele roade.
Un prim transport cu ajutoare pentru sinistraţii inundaţiilor din perioada iunie-iulie a ajuns în zona Romanului, la Şcoala Coordonatoare Buruieneşti.
" În maşina pusă la dispoziţie de firma "Alb&Negru" din Piatra Neamţ, prin implicarea doamnei director Carmen Murariu, membru în Consiliul Director al AJP Neamţ, au fost încărcate numai de la punctul de colectare al ajutoarelor de la Şcoala "Elena Cuza" din Piatra Neamţ aproximativ 3,5 -4 tone de ajutoare care au luat drumul spre familiile sinistrate din Buruieneşti. Coletele cu ajutoare conţin numai lucruri de calitate, majoritatea sînt nou- nouţe, şi pornesc de la alimente neperisabile, la obiecte de lenjerie de pat - seturi de pilote şi lenjerii -, articole de igienă personală şi pentru locuinţă - detergenţi, pastă de dinţi etc- , cît şi îmbrăcăminte şi încălţăminte. Noi, în calitate de organizatori, ne-am dorit să urgentăm lucrurile din două motive: depozitul de la Şcoala Elena Cuza era deja arhiplin, mobilizarea oamenilor fiind copleşitoare, iar un alt motiv practic, care ne-a dat un mare impuls a fost faptul că am conştientizat că aceste familii afectate de inundaţii, din zona Romanului, au acum, urgent, nevoie de aceste lucruri, multe dintre ele fiind în postura de a nu mai avea nici de unele", a declarat Mihaela Nechifor, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Părinţilor (AJP) Neamţ.
De asemenea, Asociaţia "Ursula Honeck" pregăteşte cîteva tiruri cu ajutoare de urgenţă ce vor sosi, cît de curînd în judeţul Neamţ, venind tocmai din oraşelul german din care provine fondatoarea asociaţiei - Todtnau - Ulla Honeck.
Cotidianul Ceahlăul continuă demersurile de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu potopul din ultima perioadă care, pe zi ce trece, face noi victime, chiar şi în rîndul locatarilor din Piatra Neamţ, nu numai în mediul rural, aşa cum s-a întîmplat zilele trecute.
Reamintim oamenilor cu suflet mare care doresc să ni se alăture în această Campanie Umanitară "Omenia învinge apele!", că în Piatra Neamţ aceste ajutoare se mai colectează şi la Şcoala nr. 6 "Daniela Cuciuc" de lîngă Staţia de Ambulanţă de la periferia municipiului Piatra Neamţ, dar şi la Roman există un astfel de punct de colectare la o unitate de învăţămînt.
Mulţumim celor care ni s-au alăturat în această campanie şi vom reveni, cu noi amănunte, cît de curînd.
Angela BRUDARU |