O vecină care îngrijea o bătrână de 78 de ani a sunat, alarmată, la 112 și a cerut ajutorul pompierilor întrucât femeia căzuse în casă și nu putea da drumul la ușă. Incidentul a avut loc duminică dimineață, iar vecina s-a speriat, neavând cum ajunge la biata femeie, care locuiește la etajul întâi.
În scurt timp, la blocul de pe strada Mihai Eminescu din Piatra Neamț au ajuns mai multe echipaje de intervenție și ambulanța SMURD, militarii folosind scara manuală. „La locul indicat s-au deplasat șapte subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială cu funcțiuni multiple și o ambulanța SMURD B2, iar pompierii au intrat în apartament folosind o scară manuală, prin geamul sufrageriei, rămas deschis“, a declarat maiorul Gabriel Ciucanu, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
Bătrâna a fost găsită căzută, dar conștientă și pentru că nu a vrut să meargă la spital, a primit îngrijiri medicale pe loc din partea paramedicilor SMURD. (C.I.)