Bătrân şi sătul de viaţă, a înghiţit pesticide

12/12/2017

La cei 80 de ani ai săi, un sătean din Crăcăoani a dorit să-şi pună singur capăt zilelor, ingerând substanţe toxice. În după-amiaza de 10 decembrie, bătrânul a fost găsit în stare de inconştienţă, cu flaconul de pesticide organofosforice lângă el. Un echipaj de salvare cu asistent medical, sosit la solicitare în urma unui apel la 112, transportat pacientul la Spitalul Orăşenesc Tîrgu Neamţ, pentru a-i salva viaţa.
Potrivit cadrelor sanitare, pesticidele organofosforice acţionează, determinând acumularea de acetilcolină în organism: acetilcolinesteraza este esenţială pentru funcţionarea normală a nervilor, deci blocarea acestei enzime va determina acumularea de aceticolină şi rezultatul va fi o suprastimulare a muşchilor. Simptomele includ simptome digestive, respiraţie dificilă, dispnee, cianoză, vomă, diaree. Pot apărea convulsii, comă şi insuficienţă respiratorie acută. În astfel de cazuri, decesul apare adesea prin insuficienţă respiratorie acută.

Geanina NICORESCU