Bani de la Guvern pentru elevii de 10 de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

15/07/2018

Cei 4 absolvenţi de liceu din judeţul Neamţ care au obţinut media 10 la Bacalaureat, în prima sesiune din acest an, şi cei 4 adolescenţi cu media 10 la Evaluarea Naţională vor fi premiaţi de Guvern. Stimulentele financiare vor fi în valoare de 1000 de lei pentru fiecare absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la Evaluarea Naţională şi de 3000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunieiulie 2018. Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute se alocă din bugetul aprobat pe anul 2018 Ministerului Educației Naționale. La nivel naţional este vorba despre 345 de absolvenţi de clasa a VIII-a şi 139 de absolvenţi de clasa a XII-a care vor beneficia de aceste stimulente financiare. Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, guvernanţii au decis şi anul acesta că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu