„Balena Albastră“ pune în mișcare și Poliția Neamț

31/03/2017

Polițiștii de prevenire împreună cu cei de proximitate au mers în școli, zilele acestea, și au stat de vorbă cu tinerii despre fenomenul „Balena Albastră“, un joc de pe internet care provoacă la îndeplinirea a 50 de sarcini, toate ciudate (ca să folosim un termen blând), iar ultima îndeamnă la sinucidere. Jocul a fost lansat de un tânăr de 21 de ani, din Rusia, care în decembrie 2016 a fost arestat, dar jocul a continuat. Mai ales adolescenții au fost atrași de acest joc, acei tineri care au probleme în familie, care nu petrec timp cu părinții, ori a căror părinți nu vorbesc suficient cu ei, nu le cunosc preocupările și nu se interesează de soarta lor. Au fost raportate sute de sinucideri nu doar în Rusia, ci și în Europa.

Jocul a părut atractiv și pentru tinerii din România, astfel că inițiativa Poliției Neamț este mai mult decât oportună, mai ales că polițiștii au atras atenția și profesorilor. „Polițiștii au discutat inclusiv cu cadrele didactice, îndrumându-le să dea dovadă de vigilență, iar la orice schimbare de comportament a elevului, ori la situații în care acesta se izolează, să fie anunțată familia și psihologul unității“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Tinerii au fost avertizați și asupra altor pericole pe care internetul, dincolo de utilitatea lui, le aduce, cum este infracționalitatea cibernetică.

Recomandările poliției față de modul de interacțiune pe internet sunt cunoscute, dar este bine să le reamintim:

– Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe internet informații personale despre voi sau familie, cum ar fi: numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, școala la care învățați ori locul de muncă.

– Prietenii din mediul online trebuie să fie doar persoane pe care le și cunoașteți în realitate.

– În cazul în care persoanele cu care comunicați pe internet vă jignesc, amenință, vă transmit mesaje cu tentă sexuală sau poze cu conținut pornografic, vă îndeamnă să consumați alcool ori droguri, ori vă provoacă să vă faceți rău, anunțați apropiații și faceți o sesizare la Poliție!

– Nu acceptați niciodată să vă întâlniți direct cu o persoană cunoscută pe Internet – oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce au pretins că sunt și astfel puteți deveni victima traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice.

– Nu spuneți parola de la e-mail altor persoane, deoarece acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele vostru sau pot intra pe site-uri interzise.

– Manifestați atenție în utilizarea rețelelor de socializare. Este de preferat să restricționați accesul la acestea, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni.

– Evitați postarea pe Internet a fotografiilor personale.

Cristina IORDACHE