Atenție la muniția găsită la lucrările de primăvară!

04/04/2017

Luni, 3 aprilie, la ora 18,24 la Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță a fost anunțat prin SNUAU 112 despre faptul că în satul Socea, comuna Rediu, a fost descoperit un element de muniție neexplodat.

Un localnic care săpa în grădină a găsit muniția și a alertat pirotehniștii. „La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică, formată din doi subofițeri, cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil perforant trasor calibrul 76 mm provenit din al doilea război mondial, în vederea depozitării și, ulterior, a distrugerii“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafață de 80 mp și nu a mai descoperit alte elemente de muniție.

Pompierii militari vă sfătuiesc ca, atunci când găsiți muniție rămasă din război, să vă îndepărtați imediat, să securizați perimetrul și să sunați la 112. Sub nici o formă nu puneți mâna pe muniție, nu de puține ori astfel de curiozități sfârșindu-se tragic. (C.I.)