Muzeul de Artă găzduiește astăzi, de la ora 12.00, vernisajul expoziției de pictură și grafică „Om – Zid – Arhetip“, semnată de artistul nemțean Grigore Agache. Expoziția – care va fi prezentată de scriitorii Emil Nicolae și Adrian Alui Gheorghe – reunește un număr de 81 de lucrări de pictură și grafică, realizate în ultimii 10 ani de creație ai autorului.
„Este un eveniment în premieră atât pentru artist, cât și pentru muzeu, iar publicul pe care îl așteptăm va fi provocat să-și elibereze imaginația și să descopere profunzimea reprezentărilor, sensul simbolurilor, aspirația artistului spre o lume spirituală armonioasă, potențialul creator încărcat de căldură și sinceritate de care dispune Grigore Agache“, ne-a spus Violeta Dinu, muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra Neamț.
Absolvent al Liceului de Artă „Octav Băncilă“ din Iași și al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj, Grigore Agache este o personalitate distinctă în arta contemporană.
A debutat în 1979, iar din 1980 și până în prezent a participat la expoziții de grup, organizate atât în țară (la Piatra Neamț, Bacău, Baia-Mare, București, Iași, Oradea și Satu-Mare), cât și peste hotare (Chișinău – Republica Moldova, Biela – Italia, Budapesta – Ungaria).
Membru, din 1990, al Uniunii Artiștilor Plastici din România, pictorul Grigore Agache a fost nominalizat la premiile Bienalei Naționale „Lascăr Vorel“ din Piatra Neamț, obținând, în anul 1997, Premiul pentru pictură.
A participat la taberele de creație de la Tescani – Bacău, Dumbrava, Potoci, Durău, Oglinzi – Neamț.
„Experiența școlarității clujene l-a condus pe pictorul Grigore Agache către un nivel de detașare real față de tentațiile emoționale ale contingentului. Plasarea în orizontul iluzoriu al abstractului îi permite lansarea într-un discurs surprinzător și incitant… Colorist vivace și spontan, el a configurat un univers paralel, credibil prin febrilitatea gesticii și armoniile unui univers distinct al imaginației creatoare. Grigore Agache este un vitalist al tușei și un febril însetat de irealitatea imediată…“ – Valentin Ciucă, „Un secol de arte frumoase în Moldova“, Editura ART XXI, 2009.
Expoziția va rămâne deschisă publicului vizitator până pe data de 15 iulie 2017.
Irina NASTASIU