Anamaria Marinca la Teatrul Tineretului

16/05/2017

Unic în spațiul teatral românesc prin formula inedită propusă de Tim Crouch, dar și prin valoarea de rememorare afectivă a prestigiului Teatrului Tineretului, spectacolul „Un stejar“, în regia lui Bobi Pricop, va avea o nouă reprezentație vineri, 19 mai 2017, ora 19.00, la Sala Mare, cu participarea Anamariei Marinca.

Ineditul piesei „Un stejar“ constă în faptul că unul dintre cei doi actori care vor juca în spectacol acceptă provocarea de a se afla la prima întâlnire cu textul chiar în timpul reprezentației, în fața publicului. Actorul invitat va urca pe scenă, alături de actorul Teatrului Tineretului, Mircea Postelnicu, fără să știe nimic despre piesă și fără să fi văzut spectacolul în prealabil. O miză importantă a proiectului este aceea de a readuce în fața publicului pietrean actorii care au contribuit la crearea „fenomenului Piatra Neamț“ în lumea teatrală românească. Până în prezent, au participat la acest proiect actorii: Claudiu Bleonț, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Constantin Cojocaru, Cezar Antal.

Prinsă de proiecte pe mai mai multe continente, Anamaria Marinca a găsit răgazul de a se întoarce pe scena debutului său teatral, fapt pentru care îi mulțumim!

Succesul său internațional s-a produs în 2005, odată cu miniserialul de televiziune „Sex Traffic“, pentru care a obținut Premiul BAFTA, Premiul GEMINI, premiul oferit de Royal Television Society, la categoria „Cea mai bună actriță“.

Actriță reprezentativă de film și de teatru este cunoscută de către publicul din România în special ca protagonista filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“ al lui Cristian Mungiu, peliculă laureată în 2007, la Cannes. Pentru rolul Otilia din acest film, a obținut numeroase premii dintre care amintim: Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional al Filmului de la Stokholm și la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs, Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol principal, (2008). A jucat rolul Smarandei Ciocăzan, în filmul „Boogie“ al lui Radu Muntean, pentru care a primit Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol principal și Premiul Uniunii Producătorilor de Film din România, pentru cea mai bună actriță, în 2008.

A jucat, până în prezent, în peste 20 de lung-metraje, 9 scurt-metraje, 12 seriale de televiziune. Dintre filme, amintim: „Ghost in the Shell“ (2017), în care joacă rolul doctorului Dahlin Trailer, alături de Scarlett Johansson și Juliette Binoche; Fury – „Furia: Eroi anonimi“ (2014), rolul Irma Trailer, alături de Brad Pitt; „The Countess“ (2009), rolul Anna Darvulia, alături de William Hurt și Julie Delpy.

Ca actriță de teatru, a jucat pe scene prestigioase precum: National Theatre London, Young Vic Theatre London, Royal Court Theatre, însă debutul său teatral s-a produs pe scena Teatrului Tineretului, în anul 2000, cu rolul Suzy din spectacolul „Ocean Café“, în regia lui Radu Afrim, pe texte de Radu Macrinici, Saviana Stănescu, Ștefan Caraman, Alina Nelega, Gianina Cărbunariu. A fost angajată a acestei instituții din octombrie 2000 până în septembrie 2002, perioadă în care a jucat: „Votați… Escu“, un spectacol de Felicia Dalu (2001); „Cocoșei și puicuțe“ de W. Russell, regia Vlad Massaci, rolul Linda (2001); „Bekkanko“ de A. Fujita, regia Cristian Juncu, rolul Yuki (2001); „Împăratul muștelor“ de N. Williams, regia Ada Lupu, rolul Jack (2001); „Don Juan“ de Molière, regia Mircea Anca, rolul Statuia (2002).

Vă așteptăm la cel mai experimental spectacol al Teatrului Tineretului!