Peste 400 de angajatori au fost verificaţi în luna martie de inspectorii de muncă. Aceştia au constatat aproximativ 380 de deficienţe, atât în ce priveşte legalitatea raporturilor de muncă, dar şi referitoare la protecţia salariaţilor la locurile de muncă.
“În luna martie 2014 s-au desfăşurat controale la 406 de angajatori, ocazie cu care au fost depistate 382 deficienţe şi s-au aplicat 123 de amenzi însumând 279.300 de lei”, a declarat juristul Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.
Inspectorii au descins la diferite firme unde au făcut verificări privind persoanele care muncesc la negru. “Au fost depistaţi 19 angajatori la care lucrau 24 persoane fără forme legale încheiate şi s-au aplicat amenzi în valoare de 240.000 lei”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ.
Au mai fost constatate şi alte nereguli, cum ar fi întârzieri la înregistrarea contractelor individuale de muncă în Revisal, dar şi alte abateri, fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, respectiv 2 amenzi în valoare de 2.000 de lei şi 3 avertismente.
Modul cum sunt respectate normele de protecţia muncii a fost scopul controalelor derulate la alţi 293 agenţi economici. Inspectorii de muncă au găsit mai multe nereguli, dar cele mai grave au fost sancţionate cu 28 amenzi, în valoare totală de 251.300 lei.
Toate cele 4 accidente de muncă produse în luna martie a acestui an au fost cu incapacitate de muncă temporară pentru lucrătorii implicaţi.
Andreea FLOREA