Amenzi de aproape 10.000 de lei pentru carne congelată păstrată impropriu

11/05/2018

Ca urmare a solicitării autorității naționale veterinare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț a controlat 39 de unități de vânzare cu amănuntul a cărnii congelate și la o unitate de reambalare. Verificările au fost desfășurate în perioada 11-27 aprilie, aceste controale tematice înscriindu-se în suita de acțiuni inclusă în programul de monitorizare a acestui tip de produse, care a fost inițiat la începutul anului trecut.
Reamintim că în luna februarie a anului trecut, prima acțiune întreprinsă în acest sens a fost aceea de informare operatorilor din industria alimentară, cu privire la datele obligatorii care trebuie puse la dispoziția consumatorului în cazul comercializării produselor alimentare de origine animală congelate.
Tematica de control privind realizarea și asigurarea trasabilității alimentelor comercializate, a fost extinsă, progresiv, pe parcursul desfășurării acestui program, prin includerea de verificări privind respectarea cerințelor specifice de igienă pe întreg lanțul alimentar.
Această acțiune amplă a vizat agenții economici care dețin unități de tranșare, centre de reambalare, depozite frigorifice, depozite alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine alimentare, restaurante, cantine, unități tip catering și fast food etc.
Cu ocazia controalelor, inspectorii veterinari din Neamț au constatat o serie de deficiențe: supraaglomerarea spațiilor frigorifice; neetichetarea corespunzătoare a produselor; nerespectarea separației produselor; nerespectarea condițiilor de igienă personală, a obiectivelor sau a echipamentelor; păstrarea necorespunzatoare a produselor prin întreruperea lanțului de frig și lipsa graficelor de temperatură.
Au fost aplicate 7 avertismente și 6 amenzi contravenționale, în valoare de 9.200 de lei.
Acțiunile DSVSA Neamț cu această tematică, cuprinse în programul de monitorizare al produselor de origine animală congelate, vor continua în perioada următoare și vor include verificări ale etapelor de producție, prelucrare, distribuție și comercializare a cărnii.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu