Demonstraţii de artă culinară, prezentări de reţete vechi, parada somelierilor, şcoala vinului, demonstraţii de pizza freestyle, pregătirea mezelurilor, pregătirea fructelor pentru iarnă – toate aceste plus multe, multe alte prezentări spectaculoase vor avea loc în Roman la Festivalul Toamnei. Evenimentul va avea loc în perioada 4 – 6 octombrie, în plin centrul oraşului, în piaţa Roman Vodă.
Vor fi 14 standuri dedicate preparatelor culinare de tot felul începând cu standul cu plăcinte, grill masters of flames, standul cu proţapuri, cu ceaune, cu cuptoare (pentru prăjituri şi mâncăruri la tavă), cu cuptoare de pâine, standul produselor de Ignat şi standul cu grillul Kadai (indian).
La standul Mărgăritar (standul organizatorului) se vor expune figurine din zahăr şi diverse deserturi de restaurant şi cofetărie, iar la standul Moldovencelor se vor găsi prăjituri, dulceaţă şi compot făcute în casă.
Şi dacă toate aceste informaţii prezentate nu v-au convins să vă treceţi în agendă o vizită la acest Festival unic în ţară la capitolul gastronomie în aer liber mai adăugăm faptul că toate demonstraţiile de artă culinară vor fi făcute de maeştri bucătari recunoscuţi pe plan internaţional.
În premieră pentru judeţul Neamţ va fi prezent şi primul Ambasador Food Revolution din zona Moldovei, „doamna prăjiturelelor”, nimeni alta de cât Dana Burlacu Visternicu, maestra vrăjilor dulciurilor din bucătăria românească. „Tărâmul prăjituricilor este pentru toată lumea, fie el mic sau mare. Fiecare dintre noi avem o prăjitură preferată sau mai multe, avem tabieturi şi adorăm anumite combinaţii culinare. Încercările mele dulci au început cu mult timp în urmă în frumoasa Bucovină, unde m-am născut şi am crescut. Acolo au început toate şi … apoi am urmat un alt drum. Ce am făcut? … Am cochetat cu poezia şi m-am „învârtit” în medii literare, am fost profesoară de geografie, am devenit mamă, florile mi-au devenit prietene şi am învăţat multe despre ele, am lucrat în resurse umane şi m-am reîntors la pasiunea copilăriei mele. Anii au trecut iar pasiune a rămas vie, gusturile s-au rafinat, reţetele s-au înmulţit iar pretenţiile au crescut. Astefel am croşetat prăjiturici şi alte dulciuri cu dichis”, iată doar o scurtă prezentare a celei care va fi prezentă la Roman în calitate de prim Ambasador Food Revolution din Iaşi şi zona Moldovei. Ambasadorii trebuie sa fie persoane active in comunităţile lor, să fie sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. « Activităţile mele se consumă pe blog, reţele de socializare dar şi prin acţiuni de voluntariat (colaborări cu Slow Food Iaşi – Atelier de educaţie gastronomică pentru copii, Asociaţia ACEEA- activităţi cu copiii la Campionatul de Gătit în Aer Liber- Cluj, iar din această toamna atelier de gătit cu tinerii cu autism de la ANCAAR Iaşi) În derulare sunt atelierele de gătit pentru copii impreună cu Asociaţia “Două Fetiţe” Iaşi. » a completat seria amplă de activităţi pe care o desfăşoară doamna Ambasador, Dan Burlacu Visternicu pe care o regăsiţi şi pe blogul « Prăjiturici şi alte dulciuri ». Cei care vor fi prezenţi la acest eveniment vor avea parte şi de alte bucurii oferite la scenă deschisă de către organizatori care au pregătit un program zilnic la şi pe scenă ce va include demonstraţii de artă culinară: concurenţi de la Master Chef, invitaţi din străinătate, cursuri practice şi gratuite de sushi în spirit japonez cu Maestrul Tsuchya Naofumi, demonstraţii cu Cornelia Ghişoi (deserturi), bucătărie din Serbia cu Maestrul Uros Urosevic (specialităţi din carne tocată), parada Somelierilor cu Toma Cornelia şi Marian Timofte, show de barmani, momente de iluzionism, concerte cu formaţia Sensor şi Aurel Tămaş, concursuri pentru public (reţete pe bază de peşte, deserturi de casă). Cei care sunt la cură de slăbire sunt sfătuiţi să facă o binemeritată pauză pentru a se desfăta cu bunătăţile ce vor umple Piaţa Roman Vodă timp de trei zile la începutul lunii octombrie.
Dan VASILIU
trebuia sa fie si un concert pentru tineri!!!… la asta va fi doar babe X-(