“Alo, m-am rătăcit, mi-e frig şi vreau să ajung acasă!”

13/03/2018

Un apel la 112, în seara de 12 martie, a pus pe jar o “armată” de oameni, pentru căutarea unui bărbat care sunase spunând că s-a rătăcit, îi este frig şi că vrea să ajungă acasă, la Vaslui. Căutările au fost efectuate de către patru subofiţeri din cadrul Detașamentului de pompieri Roman – Punct de lucru Poienari, de agenți de poliție din cadrul Postului de Poliție Oniceni și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgență din cadrul comunei.
Omul, căruia i se cam “împleticea” limba din cauza consumului de alcool, n-a ştiut să spună decât că se află în zona Oniceni, în câmp, lângă un drum asfaltat.
“Luni, 12 martie 2018 la ora 19.23, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, că numitul D. D. în vârstă de 33 de ani, s-a rătăcit în zona comunei Oniceni și dorește să ajungă acasă în orașul Negrești din județul Vaslui. Persoana vorbea cu dificultate, fiind într-o stare avansată de ebrietate, din acest motiv aceasta nereușind să comunice alte date pentru ca locația unde se afla să poată să fie identificată de către forțele profesioniste.
După mai multe ore de căutare, la ora 23.06, salvatorii au găsit persoana cazută într-un șanț pe drumul ce leagă Bozieni de Băcești2, ne-au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.
Forțele de intervenție i-au acordat primul ajutor medical victimei, ulterior aceasta fiind predată unui echipaj medical sosit de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ, care a transportat-o la Spitalul Municipal din Roman.

Geanina NICORESCU