*Listele din teritoriu îi au pe primul loc pe Ion Asaftei, pentru Camera Deputaților,și Iulian Luca, pentru Senat, conform unei decizii votate în Delegația Permanentă a filialei județene
Organizația județeană a Alianței Liberal Democrate va avea vineri listele finale pentru alegerile parlamentare – cu fixarea și validarea de la centru inclusiv a ordinii pe acestea – au anunțat, ieri, cei doi co-președinți ai partidului, Ion Asafteiși Alexandru Mihai.
Deocamdată, ordinea candidaților este nefixată, cu excepția primilor de pe listă. Listele ALDE Neamț sunt deschise de Ion Asaftei, pentruCamera Deputaților,și Iulian Luca, pentru Senat, conform unei decizii votate în Delegația Permanentă a filialei județene în urmă cu mai bine de două săptămâni. Deși varianta de la Neamț a plecat cu cei doi capi de listă, conducerea de la București are competența de a schimba numărul unu pe liste, libertate oferită atât de statutul partidului, cât și de Legea Electorală, care prevede că președintele unui partid are decizia finală pentru desemnarea candidaților și locurile pe care aceștia le ocupă pe liste.
Candidatul impus de la centru și psihologia implantului
Co-președintele Alexandru Mihai spune că este posibil ca Bucureștiul să impună un candidat de la centru.Parțial la fel vede lucrurile și Ion Asaftei, doar că el a punctat ceva mai nuanțat și corect: „Prezența unui personaj trimis de la București aduce cu sine și psihologia implantului, care se manifestă prin tendința de respingere. Evident că ne vom subordona deciziilor de la centru, doar că un candidat venit de la București va avea un impact negativ. Nu vreau ă se înțeleagă că noi, la Neamț nu avem oameni capabili să candideze din partea ALDE și să ne reprezinte în Parlament. Oricine vine de la București, și istoria a dovedit-o, își ia voturile și pleacă, nu are treabă cu Neamțul. Eu vrea din partea ALDE parlamentari care să lucreze pentru acest județ“.(În imagine, Delegația Permanentă care a votat ca listele să fie deschise de Asaftei și Luca). (M.O.T.)