Agenția de Șomaj Neamț organizează două cursuri de formare profesională

30/10/2017

După o lungă perioadă de amorțeală, în luna noiembrie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, prin Centrul de Formare Profesională Piatra Neamț, va da startul începerii a două programe de reconversie, respectiv în meseriile de lucrător în comerț și inspector în domeniul sănătății și securității în muncă. În primul caz grupa s-a format deja, iar cursul se va desfășura la Piatra Neamț, pe o perioadă de 3 luni. Dacă ne referim la programul de la Roman (care va ține o lună), la el încă se mai pot face înscrieri. “Pentru cursul în securitatea muncii se pot înscrie doar absolvenții de liceu sau persoanele care au terminat o facultate în domeniul tehnic. Această școlariare se va desfășura pe o perioadă de o lună de zile”, ne-a declarat Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Neamț. Pe plan național, în luna noiembrie a acestui an, 3.136 persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări de ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (211); lucrător în comerț (204); lucrător în cultura plantelor (196), bucătar (186); comunicare în limba engleză (154); operator introducere, validare și prelucrare date (145); îngrijitor bătrâni la domiciliu (140); agent de securitate (124); inspector (referent) resurse umane (102); frizer, coafor, manichiură și pedichiură (90). Cei mai mulţi participanţi se preconizează a fi în judeţele Brașov (210 persoane), Vrancea (196), Vâlcea (188 ), Hunedoara (182) și Bihor (178).

V. ANDRIEȘ

Lasa un comentariu