Accident rutier în intersecția de la Căciulești

30/05/2018

Luni, 28 mai, în jurul orei 19:00, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui accident rutier în comuna Girov. Din primele informații, accidentul a avut loc pe DN15, la intersecția de la Căciulești. La fața locului s-au deplasat: un echipaj EPA, un echipaj de descarcerare și două autospeciale ale Ambulanței. Conform primelor informații oferite de ISU Neamț, în accident au fost implicate două autoturisme, o femeie a fost descarcerată și transportată la spital, unde a ajuns și soțul ei, împreună cu copilul, care a suferit un atac de panică. De asemenea, o altă femeie, ce se afla în cealaltă mașină, a fost dusă la Spitalul Piatra Neamț. Conform IPJ Neamț, în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme cu numere de Neamț și de Bacău. Conducatorul autoturismului de BC (bărbat de 41 ani), în care era o femeie de 40 de ani și un copil de 10 ani, nu ar fi acordat prioritate unui autoturim cu numere de NT (condus de un bărbat de 30 ani, în care era și o femeie de 56 ani). În urma impactului, au fost transportate la spital cele două femei, iar copilul a suferit un atac de panică.

Lasa un comentariu