A evitat un câine dar și-a făcut mașina praf

23/05/2018

O șeferiță din Piatra Neamț, în vârstă de 37 de ani, a scăpat, ca prin minune, cu leziuni ușoare, după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp, în fața unui magazin din Turturești-Girov.
Accidentul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 10. Martorii au sunat imediat la 112, iar în scurt timp la locul solicitării s-au deplasat echipaje de poliție, salvare și pompieri, crezându-se că șoferița a rămas încarcerată.
Autoturismul Peugeot s-a făcut acordeon în partea din față, însă conducătoarea auto a reușit să iasă singură dintre fiarele contorsionate. Le-a declarat polițiștilor sosiți la fața locului că a încecat să evite un câine și a pierdut controlul volanului, izbindu-se cu mașina de stâlpul de electricitate.
Șoferița nu a suferit leziuni grave, însă a fost transportată la spital, cu o autosanitară, pentru o evaluare a stării de sănătate.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu